x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Viorel Ştefan: "Nu avem nevoie de împrumuturi”

Viorel Ştefan: "Nu avem nevoie de împrumuturi”

de Daniela Ivan    |    16 Ian 2017   •   18:00
Viorel Ştefan: "Nu avem nevoie de împrumuturi”
Sursa foto: GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO

Ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan, a declarat la Antena 3 că există bani pentru a susţine toate măsurile din programul de guvernare fără a fi nevoie să se mărească alte taxe sau impozite. Acesta a adăugat că nu va apela nici la împrumuturi de la FMI sau de la alte instituţii financiare internaţionale.

 

 „Vestea bună este că, pe evaluarea veniturilor, suntem astăzi la 253,2 miliarde de lei. După o primă estimare, cred că avem spaţiu fiscal pentru a finanţa toate măsurile care se regăsesc în programul de guvernare şi vizează exerciţiul financiar 2017”, a declarat Viorel Ştefan. El a mai spus că „măsuri noi vor fi, dar nu vor genera o înăsprire a fiscalităţii, iar introducerea de taxe noi sau de cote de taxe este total exclusă”. Fondurile europene au fost un eşec total în anul 2016, dar avem garanţia că 2017 va însemna intrarea sigură a 21 de miliarde de lei din fonduri europene, atât pe proiectele fazate din exerciţiul financiar precedent, cât şi din încasările exerciţiului curent, a declarat, sâmbătă, la Antena 3, ministrul Finanţelor Publice, Viorel Ştefan. Acesta a explicat că este o sursă foarte importantă pe care se mizează în construcţia bugetului pentru 2017 şi Guvernul va fi foarte riguros în urmărirea banilor europeni, a spus Ştefan.

Colectarea va creşte

Pe de altă parte, şeful de la Finanţe a afirmat că din punctul de vedere al creşterii ratei de colectare, care este o altă sursă importantă ce trebuie valorificată, au fost luate deja măsuri la nivelul ANAF, una dintre acestea fiind anularea Formularului 088 referitor la înregistrarea în scopuri de TVA a firmelor. "S-a observat că ieri au fost deja două schimbări în viaţa Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. S-a schimbat conducerea ANAF, iar prima măsură adoptată a fost anularea controversatului formular 088. Ce semnal vrem să transmitem mediului de afaceri? Acela că inspecţia fiscală va trece într-o altă paradigmă. Nu vrem să mai privim contribuabilii ca fiind potenţiali evazionişti. Un contribuabil pe care îl privim în ochi prima dată, îl cotăm la 100 de puncte. Pe măsură ce comportamentul lui dovedeşte că ne-am înşelat, atunci va fi depunctat şi, când el scade în rating sub o anumită limită, atunci Fiscul se va manifesta mai riguros în relaţia cu el. Deci toate acestea vor mări gradul de conformare voluntară şi, cu un efort de administrare mai mic decât s-a făcut până acum, vom o avea o creştere a ratei de colectare", a explicat Ştefan.

Deficitul nu este negociabil

În privinţa păstrării deficitului bugetar sub 3%, ministrul Finanţelor a spus că limita de deficit nu este negociabilă. În plus, Ştefan susţine că deficitul de 9 miliarde de lei calculat de Consiliul Fiscal nu este real. “Care este diferenţa între ce spune domnul Dumitru şi ce spunem noi? Noi am stabilit ca regulă de lucru şi sarcină adoptată în Guvern ca orice măsură care vine cu impact pe creşteri de cheltuieli să fie dublată de o măsură foarte clară care compensează printr-o creştere de venit”. Ministrul de Finanţe a exemplificat cu măsura care se referă la creşterea plafonului de impozitare pe cifra de afaceri cu 1%, de la 100.000 la 500.000 euro. „Consiliul Fiscal a calculat cu un minus pe încasări de peste 900 de milioane de lei. Noi am tras concluzia că din punctul de vedere al impactului asupra încasării este o măsură neutră, dar va produce efecte în mod indirect, pentru că va genera locuri de muncă", a precizat Ştefan. În programul detaliat al PSD, partidul se angajează să respecte plafoanele valabile la nivelul Uniunii Europene, menţinând deficitul bugetar sub pragul de 3% din PIB până în 2020 şi datoria publică în limitele actuale.

 

“Cu FMI nu avem nicio obligaţie. Săptămâna viitoare, o echipă a Fondului Monetar Internaţional va veni în România.Vom discuta în termeni de curtoazie, dar nu vom avea nicio altfel de discuţie”  Viorel Ştefan, ministrul Finanţelor

Primul-ministru Sorin Grindeanu a cerut ministrului Finanţelor să înceapă întâlnirile cu reprezentanţii ministerelor, astfel încât Legea bugetului să ajungă la Parlament pe 25 ianuarie.

"Guvernul Grindeanu mizează pe fonduri europene în valoare de 21 miliarde de lei şi pe o colectare mai bună a taxelor şi impozitelor", spune Viorel Ştefan, şeful de la Finanţe.

×