x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Virgil Popescu, despre Legea offshore: Vom asigura independența și securitatea energetică a României

Virgil Popescu, despre Legea offshore: Vom asigura independența și securitatea energetică a României

11 Mai 2022   •   19:00
Virgil Popescu, despre Legea offshore: Vom asigura independența și securitatea energetică a României
Sursa foto: Lucian Alecu

„Vom asigura independența și securitatea energetică a României”, este reacția ministrului Energiei, Virgil Popescu, după ce Senatul a aprobat proiectul Legii offshore: „Am încredere că va fi adoptată până la sfârșitul acestei sesiuni parlamentare”.

Senatorii au adoptat astăzi (miercuri - n.r.), cu 91 de voturi pentru. propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 256/2018 privind unele măsuri necesare pentru implementarea operațiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore, care a fost inițiată de mine alături de colegii din Parlament Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu, Kelemen Hunor și Varujan Pambuccian. Urmează dezbaterea în comisii și adoptarea de colegii de la Camera Deputaților, care este decizională. Am încredere, că așa cum am promis, va fi adoptată până la sfârșitul acestei sesiuni parlamentare”, scrie pe Facebook Virgil Popescu.

El precizează că propunerea legislativă are ca obiect modificarea şi completarea Legii nr. 256/2018 privind unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore, cu modificările ulterioare şi vizează adoptarea unui set de măsuri privind stabilitatea regimului fiscal şi de redevenţe petroliere incluse în Legea Offshore, precum şi eliminarea impozitării suplimentare a veniturilor pentru preţurile de vânzare la care investitorii nu realizează supraprofituri (între 45,71 lei/MWh şi 85 lei/MWh), cu menţinerea grilei de impozitare în urma practicării unor preţuri mai mari de 85 lei/MWh.

„Concret este propusă creşterea de la 30% la 40% a nivelului maxim pentru deducerea investiţiilor din segmentul upstream pentru determinarea impozitului suplimentar, eliminarea limitării deducerii investiţiilor pentru calculul impozitului pe profit, reglementarea regimului fiscal pentru perimetrele onshore de adâncime mai mari sau egal de 3000 m izobatic şi eliminarea utilizării preţului de referinţă în determinarea bazei de calcul a impozitului asupra veniturilor suplimentare. Prin această lege vom asigura independența și securitatea energetică a României și, totodată, prin modificările propuse vom stimula dezvoltarea înteprinderilor mici şi mijlocii implicate în sectorul offshore, a industriilor conexe, precum şi a celor afectate pozitiv de impactul economic indirect şi indus generat de proiectele offshore. Aceste resurse suplimentare de gaze naturale, ar contribui la asigurarea aprovizionării sustenabile a României cu energie, la atingerea ţintelor de decarbonizare pe termen lung, precum şi la dezvoltarea infrastructurii naţionale, sau a altor industrii cu valoare adăugată mare, respectiv chimia şi petrochimia”, conchide Popescu.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: virgil popescu