x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Vlădescu: Sper că nu va mai fi nevoie ca banii de la FMI să ajungă la buget

Vlădescu: Sper că nu va mai fi nevoie ca banii de la FMI să ajungă la buget

22 Ian 2010   •   00:00

Ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu, a declarat că jumătate din următoarele două tranşe de la FMI vor merge către bugetul de stat pentru finanţarea deficitelor. Ministrul speră că nu va mai fi nevoie de alţi bani de la Fond pentru buget până la finalul acordului şi se aşteaptă la creşterea încasărilor.

Întrebat dacă, în afară de jumătate din următoarele două tranşe care urmează să fie eliberate către buget, Finanţele vor mai avea nevoie şi de alţi bani de la FMI, Vlădescu a răspuns că speră să nu mai fie nevoie, însă a explicat că acest lucru nu va însemna o încheiere a acordului.
"Nu vom mai aduce bani la bugetul de stat. Ei vor circula normal, la BNR. Acordul vrem să îl încheiem până la final, dar sper să nu mai avem nevoie de o derogare ca să vină bani la bugetul de stat", a spus Vlădescu.
Ministrul a adăugat că speră, totodată, ca încasările "să intre în normalitate", astfel încât Finanţele să se poată finanţa coerent, iar creşterea economică să fie reluată.
"Eu cred că România este într-o poziţie suficient de bună ca să poată să se finanţeze independent, dar e foarte bine că în acest moment avem suportul FMI, pentru că acest lucru ne măreşte credibilitatea şi automat ne scade costul", a spus Vlădescu.

MODIFICĂRI DE DATE
Pe de altă parte, referitor la posibile modificări în acordul cu FMI, el a precizat că acestea nu vor fi radicale, ci prin urmare nu vor determina modificări ale principalilor indicatori macroeconomici stabiliţi de cele două părţi.
"Nu sunt măsuri radicale, sunt nişte lucruri tehnice, care nu afectează nici bugetul, nici cheltuielile, nici veniturile şi nici acordul. Nu se presupune o revizuire a acordului", a spus Vlădescu. El a mai arătat că unele modificări se referă la datele de intrare în vigoare a unor legi.

×
Subiecte în articol: redactie