x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Wizz Air suspendă zborurile până la 14 mai. Pasagerii vor primii înapoi 120% din valoarea biletelor

Wizz Air suspendă zborurile până la 14 mai. Pasagerii vor primii înapoi 120% din valoarea biletelor

30 Apr 2020   •   11:13
Wizz Air suspendă zborurile până la 14 mai. Pasagerii vor primii înapoi 120% din valoarea biletelor
Sursa foto: observator.tv

Wizz Air anunță suspendarea zborurilor până la 14 mai, inclusiv. Pasagerii care au făcut rezervări de bilete vor primi automat 120% din valoarea achitată pentru călătorie, a anunţat operatorul aerian.
Compania anunțase anterior că va redeschide rutele din Timişoara de la 1 mai.

Zborurile spre Franţa, Germania, Italia, Spania, Austria, Belgia, Olanda, Elveţia şi Marea Britanie rămân suspendate până pe 14 mai, iar redeschiderea bazei de la Timişoara este amânată pentru 15 mai.

"Pasagerii cu rezervări afectate de suspendarea zborurilor vor fi informaţi automat prin e-mail dacă au rezervat direct pe wizzair.com sau prin aplicaţia pentru mobil. Clienţii vor primi automat în contul de client Wizz 120% din valoarea achitată pentru călătorie, sumă care poate fi folosită în următoarele 24 de luni pentru achiziţia de produse şi servicii Wizz Air. Pasagerii pot alege rambursarea banilor - care va dura mai mult - şi vor fi informaţi despre paşii necesari pentru un transfer bancar sau transferul către un card bancar printr-un e-mail separat. În acest caz, clienţii vor putea primi doar 100% din suma achitată iniţial. Pasagerii care şi-au făcut rezervările prin intermediul agenţiilor de turism - inclusiv agenţiile de turism online - trebuie să ia legătura cu agenţia de unde şi-au cumpărat biletele. Wizz Air îşi cere scuze pentru inconvenientele pe care le pot produce aceste restricţii de călătorie clienţilor şi îi asigură că siguranţa şi binele pasagerilor şi ale echipajului rămân principalele priorităţi ale companiei", se arată în comunicatul societății.

Wizz Air este cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală şi de Est, operează o flotă de 121 de aeronave Airbus A320 şi A321 şi oferă mai mult de 710 rute din 25 de baze, ce asigură conexiunea între 154 de destinaţii din 45 de ţări.

În ultimele 12 luni, 40 de milioane de pasageri au ales să călătorească cu avioanele operate de Wizz Air. 

×
Subiecte în articol: wizz air