x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Zeci de miliarde de euro blocaţi în insolvenţă

Zeci de miliarde de euro blocaţi în insolvenţă

de Daniela Ivan    |    27 Sep 2012   •   11:07
Zeci de miliarde de euro blocaţi în insolvenţă

Criza a pus pe butuci multe afaceri. Creditorii au de recuperat cateva zeci de miliarde de euro in contul firmelor intrate in insolventa, iar acest lucru se face foarte greu, intrucat toate partile implicate sunt suficient de inflexibile incat sa intarzie in mod prelungit procesul recuperarii de creante. Pe biroul judecatorilor din Romania sunt mii de dosare de reorganizare ale unor firme intrate in insolventa, dintr-un total de aproximativ 25.000 de dosare pe rolul instantelor, ceea ce demostreaza ca majoritatea companiilor prefera falimentul.

Alte zeci de mii de dosare sunt la Registrul Comertului, cu firme spre radiere. Iar tendinta este de crestere, acest an fiind estimat si de bancheri ca un varf al insolventelor. In 2009 si 2010 numarul dosarelor noi de insolventa a crescut aproape constant cu cate aproximativ 21.500 de dosare in medie. Iar creditorii trebuie sa fie fericiti daca recupereaza mai mult de 15-20% din debite.

Numarul dosarelor de insolventa a crescut de la inceputul anului pana in luna august 2012 cu 19.000, a declarat, iar joi, intr-o conferinta de specialitate, Arin Stanescu, presedintele Uniunii Nationale a Practicienilor in Insolventa din Romania (UNPIR). “Numarul de dosare de insolventa a crescut exponential in perioada crizei, de la 5.000 - 6.000 de dosare prin 2006, am ajuns, in momentul de fata, pana in luna august, la aproape 19.000 de dosare si, dupa parerea mea, vom depasi cu 15-20% numarul dosarelor de anul trecut. Din acestea, avem cam 4% dosare de reorganizare, care privesc, in majoritate, firmele mijlocii si mari si vom avea, intr-un timp oarecare, pana in octombrie-noiembrie statistica Uniunii (UNPIR n.r.), statistica dosarelor reusite', a spus Stanescu. Potrivit acestuia, 1.400 de dosare sunt ale unor firme mari.

×
Subiecte în articol: miliarde insolventa euro