x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Facebook risca o amendă URIASA în SUA

Facebook risca o amendă URIASA în SUA

21 Mar 2018   •   09:25
Facebook risca o amendă URIASA în SUA

Comisia Federală pentru Comerţ din Statele Unite ale Americii (FTC) a deschis o ancheta privind Facebook, care ar putea primi o amendă uriaşă, ca urmare a suspiciunilor că ar fi facilitat utilizarea datelor a 50 de milioane de utilizatori de către o companie implicată în campania electorală din 2016 a preşedintelui SUA, Donald Trump.

 

Investigatia a fost declanşată pe fondul dezvăluirilor conform cărora compania de consultanţă Cambridge Analytica ar fi avut acces, în 2014, la datele companiei fondata si condusa de Mark Zuckerberg, ceea ce ar reprezenta o clară violare a condiţiilor de confidenţialitate ale reţelei de socializare. În urma acuzaţiilor, gigantul tehnologic s-a declarat "scandalizat" şi a argumentat că ceea ce s-a întâmplat a fost cauzat de faptul că a fost înşelat de firma britanică.

Ulterior, vicepreşedintele companiei, Paul Grewal, a afirmat că "inima" companiei este protejarea informaţiilor utilizatorilor şi cere acelaşi angajament utilizatorilor care folosesc aplicaţiile Facebook. "Dacă este adevărat, este un abuz grav privind regulile noastre. Toate părţile implicate, inclusiv SCL Group/Cambridge Analytica, Christopher Wylie şi Aleksandr Kogan, ne-au asigurat că au distrus datele în cauză", a precizat Grewal.

Conform presei britanice, compania de consultanţă, care a colaborat cu echipa lui Donald Trump în campania din 2016, a folosit informaţiile respective pentru dezvoltarea unui program informatic menit să estimeze deciziile votanţilor pentru a le putea influenţa. Nu este pentru prima dată când Facebook este criticat pentru rolul sau în aceste alegeri, prin difuzarea de ştiri false (fake news) care ar fi putut afectat intenţia de vot.

De altfel, aceste acuzaţii au determinat Facebook, precum şi motorul de căutare Google, să se angajeze, în noiembrie 2017, că vor lua măsuri pentru a opri difuzarea de ştiri cu origini dubioase, prin limitarea publicităţii. Anterior, pe 6 septembrie, Facebook anunţase că 470 de conturi false, probabil operate din Rusia, ar fi cheltuit circa 100.000 de dolari pentru postarea de anunţuri politice pe această reţea de socializare, în ultimii doi ani.

Dar noile acuzaţii ar putea reprezenta o lovitură pentru compania californiană, deoarece, de data aceasta, suspiciunile privesc propriile politici ale companiei. În 2011, Facebook s-a angajat să ceara consinţământul utilizatorilor pentru unele modificări ale condiţiilor de confidenţialitate ale acestora, ca parte a unui acord cu statul, care în acest moment acuză compania că a abuzat de utilizatori, difuzând unor companii terţe mai multe informaţii decât cele autorizate.

Din acest motiv, suspiciunea că reţeaua de socializare ar fi putut facilita acest fel de informaţii Cambridge Analytica ar însemna că a violat acordul, iar FTC ar putea să amendeze Facebook cu 40.000 dolari pe zi pentru fiecare violare de date.

×