x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Ghidul Pensiilor Private în România Pensia nu e deloc o idee îndepărtată

Pensia nu e deloc o idee îndepărtată

de Radu Crăciun    |    17 Noi 2021   •   08:10
Pensia nu e deloc o idee îndepărtată
Sursa foto: Adrian Manolache

Se împlinesc deja 15 ani de când România s-a alăturat statelor dezvoltate în care fondurile de pensii private funcționează eficient în completarea sistemului public de pensii. În țări precum Olanda, Germania, Danemarca, Elveția, Australia, Chile, Canada, statele scandinave și multe altele, numeroase generații s-au bucurat de beneficiile de a avea o pensie privată suplimentară față de cea din sistemul de pensii de stat, bazat pe solidaritatea dintre generații.

 

Studiile internaționale arată că cea mai mare parte a lumii moderne se confruntă cu probleme demografice deosebit de grave: natalitatea este în scădere accentuată, iar media de vârstă a populației crește rapid. Cu alte cuvinte, populația tot mai multor state se reduce și în același timp asistăm la un fenomen de îmbătrânire a populației la nivel global. Aceste probleme au avut efecte și în cadrul sistemelor publice de pensii, care funcționează doar când populația activă (cea care contribuie) este mult mai numeroasă decât cea pensionată (care beneficiază de pensii). Ca urmare, multe state și-au reformat sistemul public de pensii, reducând beneficiile și crescând continuu vârsta de pensionare.

 

România nu este străină de aceste tendințe care se manifestă acut la nivel european și global, dimpotrivă. Țara noastră a pierdut peste 3,5 milioane de locuitori din populația rezidentă în ultimii 30 de ani. Declinul demografic a fost însoțit de o creștere a ratei de dependență demografică, vizibilă în tendința de inversare a piramidei vârstelor, adică presiuni tot mai mari pe umerii sistemului public de pensii, care trebuie să susțină, cu tot mai puțini contributori, un număr tot mai mare de pensionari. Pe scurt, sistemul public de pensii nu mai poate să susțină, de unul singur, speranțele legitime ale actualei generații active.

 

Din acest motiv, România a urmat începând cu 2006 practica internațională și a introdus un sistem de pensii private, la recomandarea și sub supravegherea Băncii Mondiale și Uniunii Europene. Suplimentar, față de sistemul public de pensii (Pilonul I), au fost introduse fonduri de pensii private obligatorii (Pilonul II) și fonduri de pensii private facultative (Pilonul III).

 

Pilonul II este finanțată prin alocarea a 3,75% din salariul brut - în cadrul celor 25% plătite de toți salariații ca și contribuție de asigurări sociale (CAS) - către fonduri private de pensii, bazate pe acumulare și investirea continuă a acestor sume. Banii din aceste fonduri nu aparțin societăților de administrare, ci românilor care contribuie la Pilonul II – ei sunt proprietatea privată a oamenilor la fel ca un cont bancar sau alte active financiare.

 

Pilonul III funcționează similar, cu o singură diferență majoră: contribuțiile nu sunt redirecționate de la bugetul public (ca la Pilonul II), ci sunt plătite în mod voluntar, facultativ, de către salariați și/sau angajatorii lor. Contribuția la fondurile de pensii facultative beneficiază de o deductibilitate fiscală (câte 400 EUR / an, separat la angajat și la angajator), pentru încurajarea economisirii private.

 

Problema demografică detaliată anterior arată deja că logica redistributivă a Pilonului I (sistemul de pensii de stat) nu mai poate funcționa în mod sustenabil în viitor. Salariații (contributorii) vor fi tot mai puțini, iar pensionarii (beneficiarii) vor fi tot mai mulți. De aceea, participarea la Pilonul II și Pilonul III de pensii private reprezintă singura soluție eficientă de economisire suplimentară, pentru o pensie mai bună în viitor.

 

Avantajele pensiilor private, bazate pe acumulare și capitalizare, sunt multiple. Sistemul este foarte strict reglementat și supravegheat, existând numeroase garanții și mecanisme de siguranță pentru banii românilor. Fondurile sunt investite pe termen lung și beneficiază de capitalizare (randamente), iar românii au drept de proprietate asupra banilor din contul personal deschis la fondurile de pensii.

 

În orice moment, participanții la fondurile de pensii private pot verifica pe Internet la ce fond contribuie și câți bani au acumulat. Banii sunt administrați prudent și transparent, iar sistemul pensiilor private are istoricul unei funcționări ireproșabile prin profesionalismul administratorilor și supravegherea Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).

 

Deși pensia pare o idee îndepărtată, recomandările specialiștilor sunt clare: începeți să economisiți bani albi pentru zile negre cât mai devreme, fără amânări, pentru că peste tot în lume populația tinde să își subestimeze nevoile reale de economisire. Pe www.proprietardepensie.ro puteți lua legătura cu administratorii fondurilor de pensii, verifica apartenența la Pilonul II și puteți face primii pași pentru suplimentarea veniturilor viitoare prin accesarea unei pensii facultative, de Pilon III.

 

Radu Crăciun, Presedintele APAPR, Presedinte BCR Pensii

×