x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii Antreprenorii români se uită la achiziţii şi în afara ţării 

Antreprenorii români se uită la achiziţii şi în afara ţării 

02 Feb 2022   •   09:20
Antreprenorii români se uită la achiziţii şi în afara ţării 

Şerban Roman, executivul care a lucrat timp de 13 ani pentru fondul de investiţii Enterprise Investors şi care oferă în prezent consultanţă firmelor antreprenoriale, spune că sunt foarte mulţi bani în piaţă şi arată că zona de fuziuni şi achiziţii se află în zodia vânzătorilor.

„Este o piaţă a vânzărilor. Bani sunt în piaţă. Dacă te uiţi la nivel de companii, Bursa este tot mai mult o alternativă, sunt foarte multe companii care s-au gândit la Bursă, fie o listare de acţiuni, fie obligaţiuni, băncile vor să dea bani în piaţă“, a spus Şerban Roman la ZF Live.

România se află pe un trend de creştere superior statelor din regiune, dar vine cu un risc macroeconomic mai ridicat faţă de Polonia, de exemplu, o ţară unde şi businessul antreprenorial este mult mai activ la export. Apar însă şi la nivel local semne că antreprenorii locali sunt pregătiţi să facă pasul spre pieţele internaţionale, iar acest lucru schimbă şi percepţia investitorilor faţă de ceea ce găsesc în România.

Printre sectoarele „fierbinţi“ în zona de M&A rămân IT-ul, serviciile medicale, energia, mai ales zona de regenerabile şi e-commerce-ul.

(sursa: Mediafax)

×