Potrivit Ziarului Financiar, activele băncii sunt programate să urce în acest an cu 13,6%, până la 152,2 mld. lei, în condiţiile creşterii soldului creditării brute cu circa 7%, până la 72,5 mld. lei, astfel că banca din Cluj îşi va consolida poziţia de lider în piaţă după active.
Liderul pieţei bancare locale susţine că îşi menţine interesul pentru achiziţii sau fuziuni cu entităţi care pot completa valoarea oferită clienţilor după ce în 2015 Banca Transilvania a cumpărat Volksbank, în 2018 a cumpărat Bancpost, iar în 2021 a achiziţionat Idea Bank.
Pe partea de venituri, banca din Cluj a bugetat pentru 2023 câştiguri de 6,1 mld. lei, în creştere cu 13% faţă de 2022. În ceea ce priveşte cheltuielile, cea mai mare bancă de pe piaţa locală anticipează pentru 2023 o creştere cu 9%, la 2,9 mld. lei.
Banca Transilvania a bugetat pentru 2023 o creştere a depozitelor cu 6%, la 123,4 mld. lei.
„Indicatorii de buget de venituri şi cheltuieli pe anul 2023 care se supun aprobării AGA sunt stabiliţi astfel încât să susţină obiectivele de afaceri propuse şi sunt corelaţi cu normele specifice de prudenţă şi supraveghere bancară”, susţine banca din Cluj.
În proiectarea indicatorilor pe anul 2023 s-au luat în considerare o rată medie a inflaţiei de 8,5% şi un curs mediu de 4,94 lei/euro.
(sursa: Mediafax)