x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii BCR sprijină fermierii

BCR sprijină fermierii

19 Sep 2016   •   13:16
BCR sprijină fermierii
Sursa foto: Steven Heap/Getty Images/iStockphoto Field of corn being harvested in the late summer

Banca Comercială Română (BCR) a încheiat convenţiile tripartite cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) şi Fondurile de Garantare, în scopul finanţării capitalului de lucru pentru desfăşurarea activităţilor curente, de către beneficiarii din sectorul agricol, în campania din acest an, se arată întru-un comunicat remis luni de către bancă, relatează Agerpres

Potrivit comunicatului, BCR cotizează cu aproape 90% din valoarea subvenţiilor pe care fermierii urmează să le încaseze de la APIA, în cadrul Schemei de plată unică pe suprafaţă (SAPS), Plăţilor Redistributive, Plăţilor pentru practicile agricole benefice pentru mediu şi climă, cât şi în cadrul Măsurilor compensatorii de dezvoltare rurală aplicabile pe terenurile agricole. 

'Dezvoltarea agriculturii şi susţinerea fermierilor reprezintă una dintre priorităţile BCR în politicile noastre de implicare şi sprijin a sectorului public. Fermierii vor regăsi în noi un partener de încredere, prompt şi capabil să le rezolve în timp util dosarele de finanţare pentru lucrările agricole. Beneficiarii au la dispoziţie întreaga noastră reţea din ţară pentru a putea depune cererile şi a accesa capitalul necesar campaniei agricole 2016', a declarat Ioana Gheorghiade, director Finanţarea Infrastructurii şi Sector Public în cadrul BCR. 

Fermierii eligibili pentru subvenţii APIA se pot adresa oricărei unităţi din reţeaua BCR pentru accesarea acestor tipuri de facilităţi de finanţare, în baza Adeverinţei de înregistrare fermier emisă de APIA. Prin acest document, se confirmă că s-au efectuat controalele administrative asupra cererii unice de plată depuse şi că beneficiarii îndeplinesc condiţiile generale de acordare a sumelor cuvenite. 

×