x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii Boeing 737-800 pentru Tarom

Boeing 737-800 pentru Tarom

de Adrian Stoica    |    26 Mai 2017   •   20:30
Boeing 737-800 pentru Tarom

Prima aeronavă Boeing 737-800 NG, închiriată pe zece ani de compania Tarom, a aterizat ieri pe Aeroportul Otopeni. Aceasta este prima aeronavă din cele două pe care compania aviatică le-a închiriat pentru a înlocui modelele Airbus 310, scoase din uz la sfârşitul anului trecut.  Avionul Boeing 737-800, având o configuraţie de 189 de locuri, va opera primele zboruri comerciale din luna iunie pe rutele spre Madrid, Amsterdam, Tel Aviv, Alicante şi Valencia. Al doilea Boeing 737-800 va sosi săptămâna viitoare, iar în flota companiei aeriene vor mai intra alte două avioane de lung-curier pentru destinaţii către China şi Statele Unite, a declarat ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc. Flota companiei Tarom este compusă din patru Boeing 737-300, patru Boeing 737-700, patru Airbus 318-111, sapte ATR 42-500 şi două ATR 72-500. Programul de guvernare al Cabinetului Grindeanu prevede înnoirea flotei Tarom cu 20 de avioane. 

×
Subiecte în articol: Boeing 737-800 tarom