x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii Bosch investeşte şapte milioane de euro la fabrica din Blaj

Bosch investeşte şapte milioane de euro la fabrica din Blaj

15 Mai 2018   •   11:25
Bosch investeşte şapte milioane de euro la fabrica din Blaj

Grupul Bosch, furnizor global de tehnologii şi servicii, a demarat lucrările de construcţie la o nouă clădire administrativă în cadrul fabricii din Blaj, judeţul Alba, iar investiţia va totaliza peste şapte milioane de euro, precizeaza un comunicat al Grupului Bosch

 

Ceremonia oficială de aşezare a pietrei de temelie a avut loc pe 10 mai, în prezenţa membrilor managementului companiei şi reprezentanţilor autorităţilor locale. Noua clădire va avea o suprafaţă desfăşurată de 5.700 metri pătraţi şi va găzdui birouri pentru aproximativ 250 de angajaţi, precum şi cea mai mare parte a laboratoarelor de dezvoltare aflate în prezent în interiorul fabricii, începând cu toamna anului 2019.

La Blaj, Bosch a deschis prima fabrică din România pentru componente de tehnică liniară, în anul 2007. Ulterior, locaţia s-a extins prin deschiderea unor noi unităţi de producţie pentru soluţii de mobilitate prin diviziile Chassis Systems şi Powertrain Solutions şi au fost implementate soluţii inteligente de Industrie 4.0 pentru eficientizarea producţiei. În prezent, fabrica din Blaj înregistrează creşteri considerabile, atât în sectorul "Soluţiilor de mobilitate", cât şi în cel al "Tehnologiei industriale", fiind un jucător important pentru Bosch. Bosch produce la Blaj, pe lângă echipamente de tehnologie industrială, componente electronice pentru sectorul auto.

Unitatea de producţie Bosch din Blaj recrutează în prezent ingineri de calitate, ingineri de mentenanţă, ingineri proces producţie, specialişti în achiziţii şi logistică, manageri de proiecte, dar şi candidaţi pentru programul working student. Lunar, aproximativ 100 de angajaţi au ocazia să-şi extindă competenţele în locaţii Bosch internaţionale.

Grupul Bosch este prezent pe piaţa din România de aproximativ 25 de ani şi numără peste 6.500 de angajaţi în cinci entităţi. În anul 2016, Bosch a înregistrat un volum de vânzări de 332 milioane de euro pe piaţa din România. AGERPRES

×