x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii Bucureştenii vor avea 100 de tramvaie, 100 de autobuze electrice şi 230 de troleibuze şi autobuze hibrid, prin bani de la Guvern

Bucureştenii vor avea 100 de tramvaie, 100 de autobuze electrice şi 230 de troleibuze şi autobuze hibrid, prin bani de la Guvern

22 Mai 2019   •   14:41
Bucureştenii vor avea 100 de tramvaie, 100 de autobuze electrice şi 230 de troleibuze şi autobuze hibrid, prin bani de la Guvern

Locuitorii Capitalei vor circula în cel mult doi ani cu 100 de tramvaie moderne şi 100 de autobuze electrice, la care se vor adăuga alte 230 de troleibuze şi autobuze hibrid, a declarat, miercuri, Aura Răducu, director al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti-Ilfov (TPBI). „Prima urgenţă este dezvoltarea flotei şi achiziţionarea de noi echipamente. Prin Programul Operaţional Regional (POR), anul trecut în iunie am depus proiecte pentru 100 de tramvaie de peste 36 de metri lungime, faţă de 27 de metri cum sunt cele din prezent, deci cu o capacitate mai mare. Sunt în licitaţie. Sperăm să se termine cât mai repede această licitaţie şi în doi ani să avem aceste 100 de tramvaie moderne, dotate cu toate sistemele moderne de transport”, a spus ea. 

De asemenea, tot prin POR s-a propus achiziţionarea a 100 de autobuze electrice, pentru care a fost lansată licitaţia. „Totodată, de la bugetul de stat, prin programul de mediu, am propus şi s-a aprobat, în decembrie, achiziţionarea a 100 de troleibuze şi a 130 de autobuze hibrid. Troleibuzele hibrid vor avea 20 de kilometri autonomie, adică de pe fir vor mai circula încă 20 de kilometri independente, cu baterie, astfel încât să aibă flexibilitatea de a intra în noile cartiere care se dezvoltă. Toate aceste patru tipuri de vehicule sunt în licitaţii şi sperăm anul acesta sau chiar până în septembrie să se încheie contractele de achiziţionare”, a precizat Răducu. 

Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 este succesorul Programului Operațional Regional 2007-2013 și unul dintre programele prin care România va putea accesa fondurile europene structurale și de investiții provenite din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), în perioada 2014-2020. Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în calitate de Autoritate de Management, a fost adoptat de Comisia Europeană (CE) pe data de 23 iunie 2015.

Pasul următor, dezvoltarea infrastructurii

Pasul următor este dezvoltarea infrastructurii, a continuat reprezentanta asociaţiei. „Singurul proiect în fază avansată este reabilitatea unei distanţe de 1,2 kilometri pe bulevardul Timişoara de linie de tramvai. Se pregăteşte reabilitarea pe bulevardul Basarabia şi mai sunt în pregătire încă 15 kilometri de linii de tramvai. Dorinţa noastră este ca, până în 2030, să avem 35 de kilometri noi de linii de tramvai”, potrivit lui Răducu. Aceasta a arătat, totodată, că intenţia este ca liniile de tramvai să ajungă până la localităţile din jur. „Dorim să revitalizăm centura de cale ferată drept un tren urban, aşa cum există în toate capitalele din UE. Colaborăm cu Ministerul Transporturilor şi cu CFR, astfel încât să se poată realiza în primul rând staţii, iar punctele roşii sunt staţii noi pe care trebuie să le realizăm. Avem un model de staţie şi urmează să discutăm cu autorităţile locale pentru realizarea lor. Există ruta Gara de Nord - Pantelimon - Obor, pe care o putem folosi deja, având în vedere dezvoltarea urbanistică considerabilă a Bucureştiului şi a Ilfovului”, a continuat Răducu. 

×
Subiecte în articol: aura raducu