x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii Bursa de la Bucureşti închide în scădere şedinţa de luni; valoarea tranzacţiilor depăşeşte 58,5 milioane lei

Bursa de la Bucureşti închide în scădere şedinţa de luni; valoarea tranzacţiilor depăşeşte 58,5 milioane lei

05 Aug 2019   •   22:00
Bursa de la Bucureşti închide în scădere şedinţa de luni; valoarea tranzacţiilor depăşeşte 58,5 milioane lei

Bursa de la Bucureşti a închis în scădere şedinţa de luni, iar valoarea tranzacţiilor s-a situat la 58,55 milioane de lei (12,37 milioane de euro). 

Indicele BET, care indică evoluţia celor mai lichide 16 companii cu excepţia SIF-urilor, a înregistrat o depreciere de 0,58%, până la 9.016,57 puncte, iar indicele BET Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a înregistrat o scădere cu 0,56%. 

BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, a "pierdut" 0,66% din valoare, iar indicele BET-FI al SIF-urilor a închis în scădere cu 0,11%. 

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat o depreciere de 0,51%, iar reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, a înregistrat un declin de 0,47%.

Pe Piaţa Reglementată, acţiunile Bancii Transilvania au fost cele mai tranzacţionate, generând schimburi de 26,25 milioane de lei, urmate de titlurile Fondul Proprietatea (12,49 milioane de lei) şi Digi (3,37 milioane de lei). 

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile IAR, care s-au apreciat cu 2,22%, Comelf (plus 1,6%) şi COMCM (plus 1,09%).

Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de acţiunile Transilvania Construcţii, în scădere cu 8,93%, Conted (-7,14%) şi Artego (-4,17%).

AGERPRES

×
Subiecte în articol: bursa de la bucuresti scadere