x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii Bursele europene GRAV afectate de îngrijorările privind un atac al Rusiei asupra Ucrainei

Bursele europene GRAV afectate de îngrijorările privind un atac al Rusiei asupra Ucrainei

14 Feb 2022   •   19:00
Bursele europene GRAV afectate de îngrijorările privind un atac al Rusiei asupra Ucrainei
Sursa foto: Rawpixel/Getty Images/iStockphoto

Bursele europene înregistrează scăderi semnificative din cauza îngrijorărilor privind un atac al Rusiei asupra Ucrainei.

Bursa de la Frankfurt a înregistrat o reducere cu 3%, cea de la Paris cu 3,2%, iar cea din Milano cu 3,4%. La Bucureşti indicele BET are minus 2,7%.

Toate bursele europene sunt pe scăderi în prima parte a şedinţei de tranzacţionare din 14 februarie 2022 din cauza temerilor că un atac al Rusiei asupra Ucrainei ar putea avea loc chiar în această săptămână, notează Ziarul Financiar.

Londra (FTSE 100) scade cu 2%, Frankfurt (DAX) cu 3%, Paris (CAC40) cu 3%, Varşovia (WIG) cu 3% iar Bucureşti (BET) cu 2,7%.

Totodată, Wizz Air, companie aeriană listată în Marea Britanie, axată pe Europa Centrală, scade cu 7%, Raiffeisen Bank cu prezenţă şi în România, scade cu 7%, întrucât banca austriacă a obţinut 35% din profitul său total din operaţiunile din Rusia.

Randamentul titlului de trezorerie pe 10 ani a scăzut cu 6 puncte de bază, ajungând la 1,94%. Îngrijorările legate de o politică FED mai agresivă au fost contrabalansate de cererea de active sigure.

Rusia a desfăşurat exerciţii militare în Belarus şi exerciţii navale în Marea Neagră, încercuind Ucraina pe trei laturi. Unele companii aeriene occidentale, printre care Air France, au anulat zborurile către capitala Ucrainei, Kiev, în condiţiile în care arme de la membri NATO au fost trimise în ţară.

Escaladarea tensiunilor la graniţa cu Ucraina, în timp ce trupele ruseşti îşi măresc numărul, provoacă nelinişte în rândul investitorilor, mai ales după ce consilierul american pe probleme de securitate naţională, Jake Sullivan, a declarat, la CNN, că există "o posibilitate clară ca în curând să aibă loc o acţiune militară majoră". Statele Unite şi alte câteva ţări occidentale şi-au sfătuit cetăţenii să părăsească Ucraina.

Liderii occidentali au ameninţat cu sancţiuni severe împotriva Rusiei în cazul unei invazii, chiar dacă Olaf Scholz, cancelarul german, continuă vizita diplomatică în Ucraina în cursul zilei, urmată de o călătorie la Moscova.

Preţul petrolului a scăzut de la cele mai mici niveluri din ultimii 7 ani. Mulţi se tem că o invazie a Ucrainei ar duce la sancţiuni asupra sistemului financiar al Rusiei, ceea ce ar face imposibilă plata exporturilor de ţiţei rusesc de către companiile occidentale şi i-ar forţa să urmărească aprovizionarea în altă parte pe piaţa globală.

Rusia este unul dintre cei mai mari producători de ţiţei din lume, iar o astfel de perturbare a aprovizionării globale ar avea loc chiar în momentul în care Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol şi aliaţii săi, inclusiv Rusia, se străduiesc să îşi mărească producţia pentru a face faţă redresării cererii.

×
Subiecte în articol: burse