x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii Compania Telios atrage investiții de 200.000 de dolari în telemedicina din România

Compania Telios atrage investiții de 200.000 de dolari în telemedicina din România

07 Mai 2020   •   11:18
Compania Telios atrage investiții de 200.000 de dolari în telemedicina din România

Compania Telios, unul dintre pionierii telemedicinei din România, efectuează investiții de tip seed, în valoare de 200.000 de dolari.

Jumătate din această sumă a fost obținută de la investitorii inițiali, restul provenind de la trei dintre cele mai importante rețele de investitori de tip angel de pe piața autohtonă, Transilvania Angels Network, Growceanu și TechANgels România. S-au mai alăturat fondul de investiții al Spherik Accelerator, un fond de investiții din Olanda și un investitor privat din Belgia. 

Finanțarea va fi utilizată pentru creșterea gradului de conștientizare a beneficiilor telemedicinei în România, consolidarea poziției pe piață, extinderea echipei medicale și îmbunătățirea funcționalităților platformei.

Serviciile Telios acoperă un număr divers de pacienți, de la manageri la angajați din diverse industrii, care pentru a menține economia funcțională în timpul crizei actuale, au atât nevoie de protecție împotriva COVID-19 cât și de servicii de asistență medicală furnizate de la distanță. 

”Deservim atât manageri corporativi care trebuie să lucreze de acasă, cât și șoferi de camioane sau lucrători din depozite care au nevoie de sfaturi pentru sănătate în timp ce sunt pe drum sau în locații greu accesibile. Avem de departe cea mai mare amprentă socio-economică din telemedicina românească, ceea ce ne pune într-o poziție foarte bună pentru a avea o contribuție importantă asupra asistenței medicale în timpul crizei COVID-19. Mai multe companii și asigurători, precum Asirom, au optat pentru Telios Care ca și principal furnizor de servicii medicale de telemedicină”, a declarat Philip Choban, CEO și co-fondator al Telios.

Folosind Telios, companiile private și asigurătorii pot oferi angajaților și pacienților asigurați, împreună cu familiile lor, acces 24/7 la servicii de telemedicină de vârf furnizate de o echipă de medici și asistente. În loc să aștepte zile întregi pentru o vizită la medicul tradițional, pacienții pot apela la medic prin telefon sau online, primind o consultație de la cel mai potrivit specialist, în doar câteva minute, fără a fi expuși contactului cu alți pacienți.

Telemedicina deține răspunsul la multe dintre problemele din sistemul de sănătate din România. Rezultate unui sondaj publicat la începutul anului 2020, la care au răspuns peste 10.000 de persoane din 8 orașe din România, a arătat că 85% dintre persoanele care au nevoie de asistență medicală amână de obicei vizita la medic sau o anulează. Acest lucru expune milioane de români la riscuri substanțiale pentru sănătate, zile de muncă ratate și o calitate a vieții mai scăzută. De asemenea, afectează în mod direct productivitatea și cifra de afaceri a companiilor, deoarece foarte mulți angajați nu vin la muncă din motive care ar putea fi evitate printr-o vizită timpurie la medic.

 

 

 

 

×
Subiecte în articol: telemedicina telios