x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii Contractul pentru modernizarea drumului județean Suceava-Dolhasca a fost semnat

Contractul pentru modernizarea drumului județean Suceava-Dolhasca a fost semnat

22 Apr 2020   •   16:34
Contractul pentru modernizarea drumului județean Suceava-Dolhasca a fost semnat

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Gheorghe Flutur, a semnat contractul de modernizare a unui tronson de 46,2 kilometri ai drumului judeţean Suceava - Dolhasca. Valoarea proiectului se ridică la 110 milioane de lei, fără TVA. Termenul de finalizare este de 24 de luni. 

"Semnăm astăzi, 22 aprilie, la Suceava, unul dintre cele mai importante proiecte de modernizare, pe drumul judeţean Suceava- Dolhasca. Este vorba despre lotul I al proiectului Axa rutieră strategică Iaşi - Suceava. Acest prim tronson de drum are o lungime de 46,2 kilometri, care leagă Suceava de Dolhasca, trecând prin localităţile Ipoteşti, Bosanci, Udeşti, Liteni şi Dolhasca", a spus Flutur..

Licitaţia a fost câştigată de SC Autotehnorom SRL din Suceava.

"Aş vrea să amintesc că acest proiect noi l-am mai scos la licitaţie la începutul anului trecut, dar Ordonanţa de Urgenţă nr. 114 a făcut ca la momentul acela să nu se prezinte nimeni la licitaţie. Apoi s-a reactualizat proiectul. Practic a crescut valoarea cu care Consiliul Judeţean Suceava trebuie să contribuie în acest proiect, în aşa fel încât din cei 110 milioane de lei, pe care îi are acest contract, 46 de milioane de lei sunt contribuţia Consiliului Judeţean Suceava, adică aproape 10 milioane de euro. Aceşti bani vin dintr-un împrumut pe care Consiliul Judeţean l-a făcut. Parte din el merge pe această rută, iar o parte va merge pe celalaltă rută, Suceava - Liteni Moara - Zahareşti - Stroieşti - Dărmăneşti", a explicat președintele CJ Suceava.

Proiectul prevede extinderea lăţimii carosabilului, de la 6 metri la opt metri, modernizarea a câteva zeci de podeţe şi poduri şi construirea de rigole pe o lungime de 34 de kilometri.
 

×