x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii CURS VALUTAR - Leul s-a apreciat, miercuri, faţă de euro însă a pierdut teren în faţa dolarului

CURS VALUTAR - Leul s-a apreciat, miercuri, faţă de euro însă a pierdut teren în faţa dolarului

23 Sep 2015   •   14:30
CURS VALUTAR - Leul s-a apreciat, miercuri, faţă de euro însă a pierdut teren în faţa dolarului

Leul s-a apreciat, miercuri, în raport cu moneda unică europeană, Banca Naţională a României (BNR) anunţând un curs de 4,4207 lei/euro, în scădere cu 0,08 bani (-0,02%) faţă de cel din şedinţa precedentă, de 4,4215 lei pentru un euro.

Moneda naţională a pierdut teren, însă, în raport cu dolarul american, cotaţia BNR urcând cu 1,53 bani (0,39%), la 3,9694 lei/dolar, în comparaţie cu cotaţia de marţi, de 3,9541 lei/dolar.

În raport cu francul elveţian, leul s-a apreciat până la un curs de 4,0643 lei/franc, mai mic cu 0,11 bani (0,02%), faţă de cel din şedinţa precedentă, de 4,0654 lei.

Gramul de aur s-a scumpit, miercuri, cu 23,74 bani (0,16%), până la valoarea de 143,6875 lei, comparativ cu valoarea anterioară, respectiv 143,4501 lei.

×
Subiecte în articol: curs valutar