Studenţi dornici să aprofundeze tainele finanţelor, tineri întreprinzători în căutare de sfaturi şi oferte, dar şi mulţi pensionari dornici să-şi valorifice acţiunile primite cu ocazia "cuponiadei" de acum 20 de ani s-au prezentat la prima expoziţie financiară organizată în aer liber de Bursa de Valori Bucureşti. În mai multe corturi ridicate în Piaţa Universităţii, trecătorii au fost momiţi cu oferte de pensii private, li s-a explicat cum se joacă pe bursă sau au fost poftiţi în cortul cel mare, unde experţii pieţei financiare i-au învăţat cum să facă banii să lucreze pentru ei. Cum să dai o lovitură la bursă în timp te joci pe smartphone în staţia de autobuz sau cum să-ţi dublezi accelerat veniturile urmând nişte paşi simpli au fost doar câteva din învăţămintele pe care vizitatorii expoziţiei "Banii tăi" le-au primit aici.
Un pensionar clocotind de energie, mai multe grupuri de studenţi şi numeroşi tineri, unul mai nemulţumit de cât câştigă decât altul, au umplut aproape toate scaunele din cortul cel mare ridicat în Piaţa Universităţii cu ocazia expoziţiei "Banii tăi". Seminarul la care urmează să asiste – Cum să-ţi dublezi accelerat veniturile – pare să fi suscitat multă atenţie, căci mai toate persoanele din public au câte ceva de notat la ele. Vorbitorul este antrenorul financiar Eusebiu Burcaş, cu numele de scenă "Burcash". După salutările de rigoare, expertul face un recensământ printre auditori: "Cine este angajat şi trăieşte din salariu?" Mai toate mâinile se ridică şi după moliciunea lor se vede că statutul nu este unul purtat cu mândrie. "Ce face un angajat?", întreabă vorbitorul, iar răspunsurile din public nu întârzie să apară: "Este un sclav modern", strigă un tânăr. "Constructor al visului patronului", îşi dă cu părerea altul. Eusebiu Burcaş zâmbeşte superior, semn că a mai auzit aceste definiţii şi nu este de acord cu ele. După cum va explica în continuare, un angajat este doar un om care nu vede cum banii îl pândesc la toate colţurile, abia aşteptând să-i intre în portofel.
Confruntarea cu bancomatul
Următoarea întrebare a vorbitorului: "De ce nu suntem bogaţi?" este urmată de o lungă tăcere. Un tânăr se aventurează într-o explicaţie filosofică despre moravurile societăţii post-decembriste, însă Eusebiu Burcaş este un om cu picioarele pe pământ, aşa că i-o taie scurt. "Din cauza statului". Publicul află în continuare că statul suprataxează până la sufocare, în special la baza piramidei – angajaţii - o situaţie căreia nu ai ce să-i faci. E de lucrat, în schimb, la al doilea mare motiv pentru care bunăstarea întârzie să se generalizeze – atitudinea românilor faţă de bani. "Diferenţa dintre bogaţi şi săraci este că bogaţii iau un credit pentru a investi şi a face bani, în timp ce săracii iau un credit pentru a subvenţiona un stil de viaţă pe care nu şi-l permit", spune Eusebiu Burcaş. Apoi îşi pârjoleşte audienţa cu privirea, semn că va spune ceva important, iar audienţa se apleacă în scaune pentru a-i sorbi cuvintele: "Există un singur moment în viaţă în care eşti decident suprem cu banii tăi – când stai în faţa bancomatului! Poţi scoate toţi banii ca să-i cheltuieşti, ori poţi să alegi să economiseşti nişte cash! Dacă nu economiseşti, nu o să ai ce investi. Iar dacă îi vei investi inteligent, îi vei înmulţi. Asta trebuie făcut cât mai devreme în viaţă".
Trei ani de "bani pe pâine"
Seminariul trece acum la partea aplicată – metodele concrete de dublare a veniturilor. Oamenii din public sunt invitaţi să estimeze timpul necesar dublării veniturilor. Unii se aruncă la 10 ani, alţii la 5. Un optimist vorbeşte de un an. Eusebiu Burcaş le adevereşte că toate estimările sunt corecte, căci ele ţin de atitudinea fiecăruia faţă de potenţialul câştig. Apoi îndeamnă audienţa să facă un efort de trei ani întru dublarea veniturilor, urmând paşii următori: Trei ani de zile să nu ai altceva în minte decât să faci bani; 10% din tot ce câştigi să investeşti în alte proiecte; în timpul liber să te specializezi în ceea ce faci sau vrei să faci; măcar o oră pe zi să o dedici studiului sau creşterii personale. Iar după ce ai intrat în acea stare de spirit în care eşti gata să "mănânci bani pe pâine", urmează paşii concreţi: asaltează-ţi şeful cu cereri de mărire de salariu şi cere comision pentru orice treabă executată cu măiestrie.
Viitorii jucători la bursă
Publicul iese visător de la seminar. O parte din studenţi se îndreaptă spre cortul unde firma de coaching financiar a lui Eusebiu Burcaş împarte pliante cu sfaturi mai amănunţite, în timp ce pensionarul care şi-a notat conştiincios toate ideile se îndreaptă către următoarea prezentare: Cum să joci la bursă de pe smartphone, în care se explică cum o lovitură pe piaţa financiară poate fi dată şi din staţia de autobuz. Pe cei inspiraţi să investească îi aşteaptă corturile firmelor de brokeraj. Alin Brendea, director la Prime Transaction, spune că la astfel de evenimente se "agaţă" şi câte 10 jucători debutanţi pe zi. "Pentru început le explicăm ce este bursa, pentru că există multe prejudecăţi despre cât de riscant este. Le recomandăm să înceapă cu sume modice, 5.000 – 10.000 de euro. Dacă dau o lovitură din prima, să nu cumva să creadă că aşa va fi tot timpul". Grosul vizitatorilor, însă, e format din pensionari. La un cort special, cei care mai au acţiuni de la "Cuponiada" din 1995 se pot interesa dacă nu cumva stau pe un munte de bani fără să ştie.
60% dintre români spun că tot salariul lor se duce lunar pe cheltuielile curente, arată un studiu al Comisiei Europene. 19% spun că au în mod constant datorii.
"Dublarea veniturilor se va întâmpla o dată în viaţă şi dacă dormi la serviciu sau stai toată ziua pe Facebook. Asta din cauza inflaţiei. Pentru a simţi în mod real dublarea veniturilor, trebuie să o faci într-un timp cât mai scurt". Eusebiu Burcaş, antrenor financiar.
Eusebiu Burcaş, trecând în revistă metodele neortodoxe şi nerecomandabile de dublare a veniturilor: împrietenirea cu şeful, şpaga luată de la clienţi şi furtul din bunurile companiei.
"Banii Tăi Expo" este prima expoziţie de educaţie financiară organizată de Bursa de Valori Bucureşti. Mai multe firme listate au îndemnat vizitatorii să le cumpere acţiunile în cadrul evenimentului.