x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii FOTO. S-a stabilit varianta finală a traseului Autostrăzii Pitești-Sibiu

FOTO. S-a stabilit varianta finală a traseului Autostrăzii Pitești-Sibiu

22 Noi 2016   •   16:01
FOTO. S-a stabilit varianta finală a traseului Autostrăzii Pitești-Sibiu
Sursa foto: Foto: Jurnalul National/Karina Knapek

Compania de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CAIR) a stabilit, astăzi, varianta finală a traseului Autostrăzii  Pitești-Sibiu, prioritatea zero la Ministerul Transporturilor.

Astfel, din cele șapte variante inițiale de traseu astăzi în CTE (Consiliul Tehnic Economic) a fost selectată varianta 1 care va merge paralel cu DN 7 Valea Oltului din apropiere de localitatea vâlceană Racovița și presupune mai puține tuneluri în zona de munte, potrivit romania-actualitati.ro.

În total, Autostrada A 1 Pitești-Sibiu va avea cel puțin șase tuneluri și 10 noduri rutiere. Cele mai lungi tuneluri vor fi la Poiana 1,7 km., Curtea de Argeș 1,3 km., Lazeret două tuneluri de 1,5 km. și Robești 900 m.

Până la sfârșitul anului vor fi finalizate studiile de fezabilitate pentru cele două loturi dinspre Pitești respectiv Sibiu iar următoarele trei tronsoane vor fi predate în vara anului viitor.

Următoarea etapă a celei mai așteptate autostrăzi din România va fi scoaterea la licitație a proiectului tehnic pentru cele două loturi cu studii de fezabilitate finalizate după care urmează licitarea contractului de execuție.

Autostrada A 1 Pitești-Sibiu (cu termen estimat de finalizare 2021) are o lungime de 116 km.,  costă aprox. 1,6 miliarde de euro și este finanțată din fonduri europene. Este ultima secțiune de autostradă fără contract de construire de pe coridorul european Nădlac 2 - Constanța.


 

×