Adiss, companie românească specializată în epurarea și tratarea apei, se listează mâine, 8 septembrie, la Bursa de Valori București (BVB), pe piața AeRO.
Listarea este derulată prin intermediul Goldring, compania de brokeraj care a derulat și plasamentul privat de acțiuni prin care Adiss a obținut în luna iunie 6,4 milioane de lei în schimbul a 25% din capitalul social.
Plasamentul Adiss a fost suprasubscris de 3,64 ori.
Adiss, o companie fondată în 1993 și cu venituri de 8,3 milioane de euro anul trecut, este producător de stații compacte și echipamente de proces, oferind o gamă completă de soluții pentru epurarea apei. Compania se ocupă de întreg procesul de epurare și tratare a apei - proiectează și produce, dezvoltă soluții, gestionează proiecte, oferă consultanță, service, operează stații. Compania a proiectat și executat până acum peste 300 stații de epurare, care deservesc aproximativ 700 de comunități și 2,5 milioane de oameni, însemnând 40 de milioane de litri de apă curățați zilnic.
“Plasamentul privat și listarea la BVB sunt pași esențiali pentru atingerea obiectivelor din următorii cinci ani. Vrem să ne consolidăm poziția de lider pe piața tratării apei uzate prin lărgirea bazei de clienți - alcătuită în principal din companii de apă, de construcții și industriale- dar și să dezvoltăm două divizii. Este vorba de o divizie pentru proiectare și consultanță tehnologică în cazul lucrărilor de infrastructură a apei, cu accentul pe tehnologii orientate spre îmbunătățirea calității apei, a reutilizării acesteia și reducerea amprentei de carbon. A doua divizie constă în vânzarea online de produse pentru tratarea apei, echipamentele fiind destinate către persoane fizice, companii și sectorul HoReCa. Totodata, avem în plan să ne digitalizăm complet activitatea”, spune Cristian Raț, acționar majoritar Adiss.
Managementul companiei estimează că magazinul online care va vinde produse destinate îmbunătățirii calității apei va fi lansat în luna noiembrie. În prezent, Adiss este în faza de selecție și testare a produselor care vor face parte din ofertă. Conducerea Adiss vizează ca prin vânzarea acestor produse să creeze un sistem de water station-uri pentru industria HoReCa, clădiri de birouri, unități de învățământ spitale, dar și pentru locuințe.
În primul semestru al acestui an compania a avut o cifră de afaceri de 15,84 milioane lei. Pentru 2021, managementul Adiss estimează o creștere cu 10% a cifrei de afaceri față de 2020, când a fost 8,3 milioane de euro.