x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii Obligațiunile Norofert tranzacționate pe sistemul alternativ al Bursei de Valori București

Obligațiunile Norofert tranzacționate pe sistemul alternativ al Bursei de Valori București

05 Iun 2020   •   12:27
Obligațiunile Norofert tranzacționate pe sistemul alternativ al Bursei de Valori București

Obligaţiunile emise de compania Norofert intră astăzi la tranzacţionare pe Sistemul Multilateral de Tranzacţionare (SMT) al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), la trei luni de la listarea companiei pe piaţa AeRO.

Obligaţiunile au fost cumpărate într-un plasament privat de 93 de investitori, dintre care 88 persoane fizice şi cinci entități private.

Plasamentul şi admiterea la tranzacţionare a obligaţiunilor au fost asistate de Tradeville, în calitate de consultant autorizat.

"Societatea intenţionează să utilizeze fondurile atrase pentru extinderea pe piaţa din SUA, mai precis pentru omologarea produselor pentru a putea intra pe piaţa americană. Norofert intenţionează să utilizeze fondurile atrase ca şi capital de lucru pentru a putea susţine cererea în continuă creştere pentru produsele companiei, precum şi portofoliul în creştere al serviciilor şi liniilor de produse", se precizează în documentul BVB. 

×