Asocierea de firme Straco-Comnord-Specialist Consulting a câştigat licitaţia CNADNR pentru construcţia pasajului suprateran Centura Bucureşti - Domneşti, în baza unui contract de 91,5 milioane lei (20,8 mil. euro). Termenul de finalizare a lucrărilor a fost stabilit pentru prima parte a anului 2018.
"Valoarea ofertei câştigătoare este de 91,552,381.90 lei, care include şi procentul de diverse şi neprevăzute de 10% reprezentând valoarea de 8.123.476,10 lei. Durata contractului este 51 luni, din care 3 luni perioada de proiectare, 24 luni perioada de construcţie şi 24 luni perioada de notificare a defectelor", a anunţat Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), într-un comunicat, citat de antena3.ro.
În aceste condiţii, pasajul cu o lungime de 260 de metri va fi finalizat cel mai devreme în prima parte a anului 2018.
Procedurile de achiziţie au început în luna martie, iar în prezent sunt în perioada de depunere a contestaţiilor.
În luan septembrie, CNADNR a atribuit asocierii Alphaconsult & Engineering - Acciona Ingenieria contractul pentru supervizarea construcţiei.