x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii Petrom va distribui 1,8 miliarde de lei sub formă de dividende

Petrom va distribui 1,8 miliarde de lei sub formă de dividende

27 Apr 2021   •   22:01
Petrom va distribui 1,8 miliarde de lei sub formă de dividende

OMV Petrom, cea mai mare companie listată la bursa de la Bucureşti în termeni de capitalizare, a primit marți aprobarea din partea acţionarilor pentru a-şi remunera investitorii cu 1,8 miliarde de lei sub formă de dividende, atât din profitul pe 2020, cât şi din rezerve.

„OMV Petrom îşi onorează angajamentele faţă de acţionarii săi, inclusiv statul român, şi alocă dividende la nivelul anului 2019, în pofida mediului volatil şi plin de provocări creat de pandemie. Randamentul dividendelor este unul competitiv, comparativ cu cel al competitorilor noştri regionali. Acest lucru reflectă buna performanţă financiară şi operaţională înregistrată de OMV Petrom într-o perioadă în care rezilienţa industriei noastre a fost pusă de pandemie la grea încercare, de-a lungul întregului lanţ valoric”, spune Christina Verchere, CEO al OMV Petrom.

Potrivit Ziarului Financiar, compania la care grupul austriac OMV are o deţinere de 51% va plăti pe 7 iunie 2021 un dividend de 0,031 lei pe acţiune, echivalentul unui randament de circa 7%. Valoarea totală a dividendelor reprezintă 136% din profitul net al anului 2020, aşadar şi o parte din rezerve. Din această sumă, statul român, în calitate de acţionar minoritar, va încasa 360 mil. lei.

De asemenea, acţionarii au votat marți şi numirea lui Marius Ştefan (fondator şi director general al furnizorul de servicii de mobilitate Autonom), dar şi a lui Răzvan Nicolescu (fost partner şi lider pentru Europa Centrală responsabil de industria gazelor naturale, petrolului şi produselor chimice Deloitte şi fost ministru al energiei). Ambele numiri au un mandat de patru ani, până la 28 aprilie 2025.

Petrom are 24,8 mld. lei capitalizare, iar de la începutul anului 2021 acţiunile au urcat cu 22%.

Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor a aprobat bugetul OMV Petrom SA pentru 2021, care prevede investiţii în valoare de 3,3 miliarde lei.

Petrom a raportat un profit net de 1,29 miliarde de lei pentru anul 2020, în scădere cu 64% faţă de anul precedent şi afaceri de 19,7 mld. lei, minus 23%.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: dividende petrom