x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii România ar putea emite obligațiuni Samurai. Care sunt avantajele

România ar putea emite obligațiuni Samurai. Care sunt avantajele

de Redacția Jurnalul    |    31 Mar 2023   •   18:00
România ar putea emite obligațiuni Samurai. Care sunt avantajele
Sursa foto: Hepta

Unele state est-europene, printre care și România, ar putea emite obligațiuni de tip Samurai deoarece guvernele trebuie să-și diversifice sursele de finanțare, scrie Bloomberg.

Astfel că Polonia are în vedere o posibilă revenire pe piata de obligațiuni japoneze, după 10 ani. Ungaria a vândut acest fel de obligațiuni în 2022. Totodată, Slovenia și România ar putea debuta pe piața obligațiunilor denominate în yeni oferite de un emitent non-japonez. 

Motivele se regăsesc în costurile mari la împrumuturile în moneda națională, în timp ce obligațiunile în yeni sunt mai accesibile. 
"Emitenţii europeni văd cum costurile cu vânzările de obligaţiuni în yeni sunt comparabile cu cele în dolari sau euro. Iar dacă costurile cu împrumuturile sunt la fel, aceștia vor să îşi diversifice baza investitorilor", spune Kenichiro Nakahama, responsabil la SMBC Nikko Securities Inc.

Emisiunile de obligaţiuni pe pieţele externe au devenit importante în strategiile de finanţare ale Poloniei şi României, după majorarea dobânzilor de către băncile centrale pentru contracararea inflației. Slovenia s-a finanțat până acum doar în euro. 

Emisiunile de obligaţiuni Samurai au ajuns la 1.100 miliarde de yeni (adică 8,3 miliarde de dolari) în intervalul martie 2022-martie 2023, cu 41% mai mare față de perioada precedentă. 

 

×
Subiecte în articol: obligatiuni samurai