x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii Străinii au adus în România peste 4 miliarde de euro în 2016

Străinii au adus în România peste 4 miliarde de euro în 2016

de Daniela Ivan    |    19 Ian 2017   •   20:00
Străinii au adus în România peste 4 miliarde de euro în 2016
Sursa foto:

Investiţiile străine directe au însumat 3,93 miliarde de euro în primele 11 luni ale anului trecut, iar estimările arată că acestea vor trece de 4,2 miliarde de euro în 2016.

În cei opt ani post criză, stocul investiţiilor străine a crescut cu numai 22 de miliarde de euro, de la 48,8 miliarde de euro în 2008 la 68,5 miliarde de euro. Spre comparaţie, românii care lucrează în străinătate au trimis acasă peste 50 de miliarde de euro în aceeaşi perioadă.

 

Revenirea în 2016 a investiţiilor străine este confirmată de cele patru miliarde de euro pe care oamenii de afaceri din alte ţări i-au adus în România. Valoarea este un record pentru anii de după criză când investiţiile străinilor erau în jur de 2-3 miliarde de euro anual. Totuşi, nivelul este departe de boomul din 2007 şi 2008, când în ţară au intrat 7,2 miliarde de euro, respectiv 9,5 miliarde de euro.

Unde sunt investiţi banii străinilor

Stocul investiţiilor străine se cifrează acum la 68,5 miliarde de euro, potrivit estimărilor bazate pe datele BNR. Repartizarea pe activităţi economice a acestor bani arată că cele mai multe investiţii străine (aproape o treime) au fost făcute în industria prelucrătoare, având în vedere că ţara noastră a devenit o destinaţie favorită pentru investitorii din sectorul producţiei de componente auto, ca urmare a forţei de muncă bine pregătite şi a costurilor competitive cu forţa de muncă. Pe locul doi în topul sectoarelor în funcţie de soldul investiţiilor străine se află cel al intermedierilor financiare şi asigurărilor (13%), urmat de comerţ (12,2%) şi construcţii şi tranzacţii imobiliare (12,2%).

 

Fluxul net de investiţii directe din anul 2016 s-a orientat preponderent spre comerţ şi spre intermedieri financiare şi asigurări. Industria prelucrătoare a beneficiat şi ea de un aflux important, dar a căzut pe poziţia a treia.

Bucureşti şi Ilfov, marii câştigători

Din punct de vedere teritorial, se observă orientarea investitorilor a vizat cu precădere regiunea de dezvoltare Bucureşti-Ilfov care a atras 59,3 la sută din sumele investite de străini, potrivit datelor BNR. Regiunea Centru şi cea de Vest au luat numai 9%, respectiv 8,1%. Codaşele sunt regiunile Muntenia (7,2%) şi Moldova (5,9%).

Ponderea primelor  cinci ţări după valoarea deţinută în soldul investiţiilor străine este neschimbat de trei ani. Acestea sunt Olanda (25%), Austria (14,2 %), Germania (12,4%), Cipru (6,9 %) şi Franţa (6,7 %), potrivit datelor Băncii Naţionale a României.

Cum au evaluat investiţiile străine

Anul Valoare (mld. euro)

2007 7,2

2008 9,5

2009 3,3

2010 2,2

2011 1,7

2012 2,5

2013 2,7

2014 2,4

2015 3,5

2016 4,28

Căpşunarii au „investit” peste 2,1 miliarde de euro

România s-a situat, în 2015, pe a treia poziţie în UE la surplusul rezultat de pe urma transferurilor personale de fonduri, cu o sumă de 1,74 miliarde de euro, potrivit datelor publicate de Oficiul european de Statistică la sfârşitul anului trecut. Astfel, în ţara noastră au intrat 1,637 de miliarde de euro din spaţiul comunitar şi 539 de milioane de euro din ţările non-UE, iar ieşirile de fonduri au fost de 429 de milioane de euro. România a fost devansată de Polonia, cu un surplus de 2,97 miliarde de euro, şi de Portugalia, cu 2,59 miliarde de euro. În 2014, România a ocupat tot a treia poziţie.

×