Actorul Jackie Chan, care este şi maestru în kung fu, a declarat că următorul lui film, "Chinese Zodiac 2012", va fi ultimul lungmetraj de acţiune major în care va juca, informează Reuters.
Invocând motivul vârstei înaintate, Jackie Chan a spus că va continua însă "să dea pumni" în universul cauzelor umanitare.
Jackie Chan a scris, regizat şi produs ultimul său film major, care va avea premiera în cinematografele din China, luna viitoare. El interpretează, totodată, rolul principal şi spune că această peliculă este "cel mai bun film" al său din ultimii zece ani.
"Eu sunt regizorul, scenaristul, producătorul, actorul, fac aproape totul", a declarat starul în vârstă de 58 de ani, aflat la Beijing, pentru a filma un documentar. "Acesta este cu adevărat copilul meu. Scriu scenariul pentru el de vreo şapte ani", iar filmul a avut nevoie de circa un an şi jumătate pentru a intra în producţie, a adăugat el.