x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Marina Almăşan vrea să reprezinte salariaţii TVR în Consiliul de Administraţie

Marina Almăşan vrea să reprezinte salariaţii TVR în Consiliul de Administraţie

18 Iun 2012   •   13:03
Marina Almăşan vrea să reprezinte salariaţii TVR în Consiliul de Administraţie

Marina Almasan si Valentin Nicolau se numara printre cei 20 de candidati la alegerile pentru desemnarea reprezentantilor salariatilor TVR in Consiliul de Administratie al Televiziunii Romane, conform unui comunicat al televiziunii publice, citat de Mediafax.

Potrivit reprezentantilor TVR, in termenul stabilit prin Regulamentul de organizare si desfasurare a alegerilor pentru desemnarea reprezentantilor salariatilor in Consiliul de Administratie al TVR si-au depus candidatura 20 de persoane.

Cei 20 de candidati sunt: Almasan Marina Emanuela, Anghel Florian, Arhire Vasile, Burtea Sorin, Constantin Dani, Damov Stelian, Ignat Gheorghe, Manea Grigore, Mihail Puica Adriana-Florina, Morosanu Ramona, Muresan Iolanda, Nicolau Valentin, Niculae Razvan-Ion, Popa Madalin, Popescu Ioana-Catalina, Radulescu Mihai, Sfetcu-Marin Florian, Stavre Ion, Velciu Luminita, Zarojanu Tudor-Calin.

Campania electorala se incheie miercuri, 20 iunie, la ora 18.00, iar votul se desfasoara in cabinele special amenajate la sediul central si la studiourile teritoriale joi, 21 iunie, intre orele 7.00 - 21.00.

Rezultatele finale vor fi anuntate vineri, 22 iunie, dupa numararea voturilor si rezolvarea eventualelor contestatii.

Conform legii 41/1994, republicata, angajatii Televiziunii publice isi desemneaza, prin alegeri, doi reprezentanti si doi membri supleanti in Consiliul de Administratie.

Televiziunea Romana organizeaza alegeri interne pentru desemnarea reprezentantilor salariatilor in Consiliul de Administratie (CA), in urma hotararii Comitetul Director din 14 iunie. Decizia a fost luata ca urmare a respingerii de catre Parlament a Raportului de activitate si a contului de executie bugetara ale TVR pe 2011 si demiterea Consiliului de Administratie.

La alegeri s-a putut inscrie orice persoana, salariata sau nu a TVR, pe baza unei solicitari adresate Biroului Electoral din Bucuresti sau Birourilor Electorale Teritoriale (pentru studiourile teritoriale), constituite la nivelul SRTv. Solicitarea trebuia insotita de o scrisoare de motivatie, un CV detaliat si o declaratie pe proprie raspundere ca nu a facut politie politica, nu a facut parte din structurile de politie politica ale regimului comunist si ca nu are cazier judiciar, sub rezerva prezentarii ulterioare a cazierului judiciar pana la momentul validarii rezultatelor finale, respectiv vineri, 22 iunie, ora 9.00.

In 12 iunie, Consiliul de Administratie al TVR, in frunte cu Alexandru Lazescu, presedintele-director general al Televiziunii Romane, a fost demis de Parlament, care a respins raportul de activitate al televiziunii pe anul 2011. In functia de director general interimar al TVR a fost numit Radu Calin Cristea.

Razvan Butaru, realizator TV in Societatea Romana de Televiziune (SRTv), a propus vineri, intr-o scrisoare deschisa catre colegii sai din Televiziunea Romana, sustinerea candidaturii lui Valentin Nicolau din partea salariatilor TVR in viitorul Consiliu de Administratie (CA) al Televiziunii Romane.

×