x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Montare inedită a muzicalului „My Fair Lady” la Satu Mare

Montare inedită a muzicalului „My Fair Lady” la Satu Mare

de Sebastian S. Eduard    |    24 Mar 2011   •   13:59
Montare inedită a muzicalului  „My Fair Lady” la Satu Mare

Postul de televiziune Nord – Vest TV Satu Mare în colaborare cu Şcoala “Mircea Eliade” şi Filarmonica de stat “Dinu Lipatti” din Satu Mare, Primăria Municipiului şi Centrul Cultural Carei şi Consiliul Judeţean Alba Iulia îşi dau concursul în perioada 21 – 23 mai 2011 la un proiect cultural mai puţin obişnuit – montarea muzicalul “My Fair Lady”, într-o distribuţie inedită, în premieră pe ţară.

Astfel, alături de profesorii de canto Bogdan Ionuţ Matei din Baia Mare, care va interpreta rolul profesorului Higgins, Ioan Raţiu şi Valeriu Ioan – Satu Mare, care vor interpreta rolurile Freddy şi Doolittle, pe scenă vor evolua şi 14 elevi de şcoală generală şi liceu din Satu Mare, rolul Elizei fiind interpretat de eleva Andreea Bodnar, elevă în clasa a XII –a la Liceul Economic “Gheorghe Dragoş” din localitate. Profesionalismul proiectului este dat şi de faptul că regia muzicală şi artistică este semnată de doi prestigioşi profesori universitari din cadrul Academiei de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj Napoca, în persoana doamnei regizor dr. Ina Hudea şi a domnului prof. univ. dr. Francisc Fuchs, coregrafia fiind semnată de doamna profesoară Gabriela Tănase de la Liceul de Arte Satu Mare.

Proiectul va avea premiera în ziua de sâmbătă 21 mai 2011, în sala mare a Filarmonicii de stat “Dinu Lipatti” din Satu Mare începând cu ora 19:00, pentru ca duminică şi luni 22-23 mai a.c., spectacolele să se desfăşoare la Carei, în sala “Sfântul Ladislau” şi la Alba Iulia, în sala Casei de Cultură a Studenţilor, începând tot cu orele 19.

Realizatorii turneului sunt Valeriu Ioan şi Ionuţ Şopterean, producătorul evenimentului fiind Nord – Vest TV Satu Mare.

Parteneri de organizare sunt Protopopiatele greco-catolice de Satu Mare şi Carei, Biserica Franciscană “Sf. Anton” din Carei şi Biserica greco-catolică Botiz; sponsorii turneului fiind: Cabinetul medical Dr. Coica din Satu Mare, S.C. Alconor – Company SRL din Carei, Pensiunea turistică “BRIGI” Tip Top Bob, Patiseria “AMBIENTE” din Carei şi S.C. ECOMAX SRL – Carei.

Parteneri media sunt Jurnalul Naţional, Gazeta de Nord – Vest Satu Mare şi Radio Transilvania Carei.

×