În luna iunie au fost înregistrate peste 1,2 milioane de aplicări pentru locuri de muncă pe o platformă de recrutare online. Cifra este cu 35% mai mare față de aceeași perioadă din 2019, transmite eJobs România.
Circa 700.000 de aplicări au vizat posturi în București, 200.000 au fost în Cluj-Napoca, 172.000 în Timișoara, 160.000 în Brașov și Iași.
Domeniile preferate de candidați au fost: retail, prestări servicii, call center/BPO, IT/telecom şi bănci/servicii financiare.
Comparativ cu lunile trecute, a scăzut interesul pentru medicină și farma, și a revenit pentru turism și HoReCa.
Candidații între 25 și 35 de ani au trimis circa 500.000 de aplicări, cei cu vârste între 18 și 24 de ani au trimis peste 300.000 de CV-uri, persoanele între 36 și 45 de ani au avut 200.000 de aplicări, iar tinerii sub 18 ani au înregistrat 15.000.
Peste 20.000 de locuri de muncă pentru Romania şi străinătate sunt disponibile pe platforma ejobs.ro.
eJobs s-a lansat în 1999 și este prima platformă de recrutare din România şi aparţine companiei Ringier Romania, parte din Ringier AG, companie internaţională de media, cu sediul c entral în Zurich, Elveţia.
Platforma are în portofoliu peste 4 milioane de CV-uri, mai mult de două milioane de utilizatori unici lunari, 7.000 de CV-uri actualizate zilnic şi peste 300.000 de fani pe Facebook.