x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Adrian Câciu despre majorarea salariilor bugetarilor : Cred că ordonanța va fi aprobată săptămâna viitoare

Adrian Câciu despre majorarea salariilor bugetarilor : Cred că ordonanța va fi aprobată săptămâna viitoare

18 Aug 2022   •   16:25
Adrian Câciu despre majorarea salariilor bugetarilor : Cred că ordonanța va fi aprobată săptămâna viitoare

Ministrul Finanțelor Adrian Câciu spune că ordonanța privind majorarea salariilor bugetarilor va fi aprobată săptămâna viitoare.

„A fost o decizie luată în coaliție. Nu e vorba de bani și nu e vorba neapărat de majorări, o să reiau puțin trecutul: Am făcut legea bugetului de stat, am venit că dăm pentru zona bugetară doar pentru două famiilii ocupaționale, sănătate și educație, și că pentru celelalte familii ocupaționale, în funcție de cum evoluează execuția bugetară, veniturile statului, vom încerca la jumătatea anului să venim cu noi măsuri. S-a venit cu această propunere ca toate familiile ocupaționale care aveau o diferență de grilă până în 2022 să primească acest 1/4 și în direcția aceasta mergem, cred că ordonanța va fi aprobată săptămâna viitoare”, a declarat joi, la finalul ședinței de Guvern, Adrian Câciu.

El susține că restul măsurilor, care privesc sporurile, au rămas în analiză.

„Restul de măsuri privind sporurile au rămas să fie analizate separat pentru că avem în analiză la Ministerul Muncii reforma salarizării unitare, reforma administrației, sunt mai multe reforme pe PNRR, și să se intervină totuși cu o abordare integrată, corelată la nivel de întreg aparat bugetar pentru a nu crea noi inechități”, a precizat ministrul.

Conform acestuia, sporurile „sunt mai sensibile câteodată decât salariul de bază pentru că pot crea prin diferențe între ministere noi inechități”.

×
Subiecte în articol: salarii bugetari adrian caciu