x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Amazon va inaugura un nou Centru de Dezvoltare şi Tehnologie la Iaşi, care va oferi 400 de locuri de muncă

Amazon va inaugura un nou Centru de Dezvoltare şi Tehnologie la Iaşi, care va oferi 400 de locuri de muncă

07 Oct 2016   •   23:46
Amazon va inaugura un nou Centru de Dezvoltare şi Tehnologie la Iaşi, care va oferi 400 de locuri de muncă
Sursa foto: wikimedia.org

Amazon, gigantul comercial online, va crea 400 de noi locuri de muncă permanente în România, odată cu inaugurarea unui nou Centru de Dezvoltare şi Tehnologie la Iaşi, a anunţat compania, într-un comunicat de presă, transmis de Agerpres

Cele 400 de noi locuri de muncă se adaugă, astfel, celor 600 pe care compania le are, deja, în România. Odată cu demararea acţiunii de recrutare de personal nou, Amazon oferă oportunităţi de carieră pentru ingineri şi dezvoltatori software, cercetători, analişti de business, specialişti în comerţ şi manageri de conformitate. 

Potrivit sursei citate, Centrul de Dezvoltare Amazon România va continua să se concentreze pe crearea unor caracteristici noi şi inovatoare ale tehnologiei Amazon şi să sprijine clienţii companiei în a descoperi uşor ceea ce îşi doresc să cumpere online. 

Noul sediu Amazon din România găzduieşte patru departamente: Technology Development, Compliance Operations, Retail Services şi Digital Imaging. Toate sunt implicate în dezvoltarea, inovarea soluţiilor tehnologice şi consolidarea operaţiunilor de pe site-ul Amazon. 

Centrul de Dezvoltare şi Tehnologie Amazon de la Iaşi se întinde pe o suprafaţă de peste 13.000 de metri pătraţi 

"Din 2005 şi până acum, Amazon a investit la nivel local aproximativ 40 de milioane de euro şi a creat 600 de locuri de muncă. Este vorba de joburi inovatoare, cu o valoare adăugată mare pentru că vorbim despre recrutarea de ingineri software, cercetători, analişti de date sau dezvoltatori de conţinut. Acest lucru este o reconfirmare a faptului că România este foarte atractivă pentru companiile de tehnologie datorită specialiştilor IT talentaţi şi a cunoştinţelor bune de limbi străine', a declarat Claudiu Vrînceanu, secretar de Stat în cadrul Ministerului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri. 

Amazon oferă pachete salariale atractive împreună cu beneficii, precum asigurare privată de sănătate, asigurare de viaţă, discount-uri pentru angajaţi şi multe altele, cât şi oportunităţi pentru studenţi şi absolvenţi ai facultăţilor de profil. Până la finalul anului, peste 50 de absolvenţi talentaţi vor avea oportunitatea să facă parte din echipă, menţionează compania. 

 
 

×