x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Compania americană Amazon angajează 1.000 de români

Compania americană Amazon angajează 1.000 de români

26 Ian 2017   •   12:27
Compania americană Amazon angajează 1.000 de români

Americanii de la Amazon, cel mai mare retailer online din lume, vor să închirieze 10.000 mp de birouri în Bu­cu­rești, su­pra­față suficientă pentru a recruta cel puțin 1.000 de angajați, po­trivit unor surse apropiate com­pa­niei, citate de Ziarul Financiar.

Cererea pentru extindere vine la mai puțin de un an de când compania ame­ricană a sem­nat pentru închirierea unei suprafețe de 13.500 mp în Iași, în clă­direa United Business Center (UBC) 5 din cadrul proiectului de bi­rouri Palas, controlat de Iulian Das­că­lu. La o chirie medie de 12 eu­ro/mp, con­tractul s-ar ridica la circa 1,4-1,5 mil. euro anual, potrivit calculelor ZF.

Cererea pentru birouri a Amazon, vine imediat după anun­țul celor de la General Motors, care vor deschide în București, în pro­iectul Green Court construit de Skanska, un call-center de 4.000 mp. Potrivit companiei de consultanță imobiliară JLL, anul trecut companiile cu activitate în domeniul IT au reprezentat 30% din piața locală de birouri, informează ZF.

Printre cele mai mari clădiri noi care vor fi gata anul acesta sunt cele din zona Orhideea, precum The Bridge și Orhideea Towers alături de primele două clădiri de birouri ale InterIkea de la Timpuri Noi. Pe lângă acestea, Ioannis Papalekas va livra în acest an proiectul Globalworth Cam­pus pe Dimitrie Pompeiu în Pipera Sud de 60.000 mp de birouri. De ase­me­nea, în 2018 sunt așteptate spre fi­na­lizare proiecte precum Skanska Pumac de pe Iuliu Maniu, dar și Bucharest Business Garden al Vastint, tot din zona Orhideea/Grozăvești.

×