x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii A apărut Comparatorul de salarii de bază pentru bugetari. Cum funcționează

A apărut Comparatorul de salarii de bază pentru bugetari. Cum funcționează

de Redacția Jurnalul    |    18 Apr 2023   •   15:00
A apărut Comparatorul de salarii de bază pentru bugetari. Cum funcționează
Sursa foto: CatEyePerspective/Getty Images/iStockphoto

Angajații bugetari își pot compara salariile pe platforma care calculează veniturile de bază din sistemul public.

Comparatorul de salarii de bază (CSB) este un instrument de analiză etică prin care un lucrător din sistemul de stat poate să-și compare salariul de bază, brut și net, cu cel aferent tuturor funcțiilor bugetare

Platforma este implementată și dezvoltată de Centrul de Cercetare și Dezvoltare Socială "Solidaritatea". Proiectul este finanțat de Federația "Solidaritatea Sanitară" din România. A fost conceput pentru a corecta inechitățile salariale dar și pentru a evalua afirmațiile politicienilor care lucrează la Noua lege a salarizării. 

Nu se regăsesc pe platformă, deocamdată, salariile personalului din siguranță și ordine publică.

Cum funcționează

Aplicația poate fi accesată online la adresa csb.solidaritatea-sanitara.ro.

Se selectează domeniul de activitate. Pe site sunt afișate mai multe variante, printre care: învățământ, sănătate, justiție, apărare.

Din fereastra următoare se alege vechimea în muncă a persoanei care își compară salariul și se menționează dacă funcția ocupată este de conducere sau de execuție.

Se selectează apoi numele funcției, dintr-o listă autodefinită.

Apare apoi salariul unei persoane care are funcția respectivă, în România, potrivit euronews.ro.

Salariile de bază utilizate pentru comparație iau în considerare două elemente:

- salariile de bază corespunzătoare gradației 0 a fiecărei funcții.

- gradațiile de vechime ce corespund fiecărui lucrător care dorește să-și efectueze această evaluare.

Aplicația compară salarii din mai multe domenii de activitate, respectiv învăţământ, sănătate, asistență socială, cultură, diplomație, justiție, apărare, autorități, administrație, demnitari publici.

În prezent, cele mai multe informații despre salariile bugetarilor sunt din domeniul sanitar deoarece aplicația a fost concepută de sindicaliștii din sănătate.

 

×