„Fii genial!” – un proiect pentru locuri de muncă
Proiectul „Fii genial!”, finanţat din fonduri europene, a fost lansat ieri, la Casa Studenţilor din Bucureşti, de compania Extreme Training, în parteneriat cu SC Solid Consult Time SRL. Proiectul reprezintă o şansă în plus pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, urmând ca beneficiarii să fie consiliaţi şi instruiţi în orientarea profesională, ca angajaţi sau angajatori, în funcţie de criterii vocaţionale.
Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă pot completa începând de astăzi formularul de înscriere de pe site-ul proiectului, www.fii-genial.ro, urmând a fi evaluaţi şi selectaţi pentru a primi consiliere gratuită în cadrul acestui program finanţat din Fondul Social European (FSE), prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) 2007-2013 – „Investeşte în oameni!”. „Dintre aplicanţi vor fi selectate 120 de persoane care vor beneficia de cursuri acreditate, iar 40 de persoane vor beneficia de consultanţă gratuită în vederea demarării unei afaceri”, a explicat Marian Rujoiu, managerul proiectului. Proiectul a început la 1 noiembrie 2010 şi se desfăşoară pe o perioadă de 24 de luni, până la data de 31 octombrie 2012, adresându-se persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă din regiunea Bucureşti-Ilfov, indiferent de sex, vârstă, categorie socială, convingeri politice sau religioase, respectând astfel principiul egalităţii de şanse.

Ştiri din .ro
- Poliția în alertă – cadavru carbonizat descoperit într-o mașină incendiată lângă Timișoara UPDATE 5 Varianta principală a anchetatorilor Pressalert.ro
- Averile consilierilor locali din Timișoara. Cine are patru mașini, cine l-a împrumutat în campanie pe Fritz și cine are locuință în Olanda Pressalert.ro
Distribuitorii de Bunuri solicită Guvernului României reintrarea în legalitate
Virgil Popescu, „ușor nemulțumit” de ordinul ANRE: Lasă la latitudinea furnizorilor să ofere discount
Ministrul Energiei, nemulțumit că ANRE a lăsat la latitudinea furnizorilor oferirea discountului
Proiectantul sectorului Târgu Mureș-Târgu Neamț din A8, monitorizat de CNAIR
Tranzacționarea de acțiuni în 2021: O creștere promițătoare pentru companiile românești
Peste 60% dintre angajații de la nivel global lucrează la distanță
Majoritatea românilor folosesc produse și servicii bancare
Piața auto în declin. Producția și vânzările de autovehicule au scăzut semnificativ în 2020
Ministrul Economiei: Românii fac salariul aproape juma-juma cu statul. Din 2022 începem aplicare măsurii zero taxe pe salariul minim
Digitalizarea încă se luptă cu ghişeele ANAF
Cazacioc & CO SRL a săpat o groapă de 1,5 milioane de euro

Creștere spectaculoasă a capitalului românesc în start-up-uri
Unitatea 1 CNEE Cernavodă va fi oprită pe 23 ianuarie 2021
Majoritatea angajaților vor un loc de muncă aproape de casă
Primul atelier de cold brew și craft soda din România
