x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Guvernul introduce austeritatea bugetară. Majorările salariale și angajările la stat au fost oprite

Guvernul introduce austeritatea bugetară. Majorările salariale și angajările la stat au fost oprite

de Redacția Jurnalul    |    05 Apr 2023   •   15:45
Guvernul introduce austeritatea bugetară. Majorările salariale și angajările la stat au fost oprite

Coaliția de guvernare a decis înghețarea angajărilor la stat și a creșterii salariilor bugetarilor, potrivit unor surse politice citate de antena3CNN.

După ce executivul a dat undă verde angajărilor la începutul anului, situația economică determină autoritățile să regândească măsurile.

Atât președintele Klaus Iohannis, cât și membri ai guvernului susțin că nu sunt probleme, însă inflația se menține ridicată iar scumpirile își continuă ritmul ascendent. Astfel că România riscă să depășească deficitul bugetar impus de Comisia Europeană.

Totodată, ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, l-ar fi informat pe premierul Nicolae Ciucă asupra unui deficit bugetar de circa 20 de miliarde de lei, potrivit antena3CNN

Deciziile din ședința coaliției de guvernare

  • tăieri de cheltuieli de 20 de miliarde de lei

  • ţinta de deficit asumat 4,4% 

  • interzicerea majorării salariilor până când intră în vigoare noua lege a salarizării unitare 

  • înghețarea angajărilor la stat de la 1 mai 

  • limite lunare pentru cheltuielile ordonatorilor principali 

  • reducerea numărului de membri în consiliile de administrație 

  • reducerea indemnizației membrilor consiliilor de administrație 

  • reducerea numărului secretarilor de stat 

×
Subiecte în articol: salarii bugetari