x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Inspectorii ANT au verificat doar 4% din agenţiile de turism. Jumătate din personalul încadrat ca agent de turism trebuie sa fie calificat

Inspectorii ANT au verificat doar 4% din agenţiile de turism. Jumătate din personalul încadrat ca agent de turism trebuie sa fie calificat

de Elena Stan    |    14 Sep 2014   •   16:49
Inspectorii ANT au verificat doar 4% din agenţiile de turism. Jumătate din personalul încadrat ca agent de turism trebuie sa fie calificat

La mai bine de un an de zile de la intrarea în vigoare a Ordinului 65/2013 privind Normele metodologice pentru licenţierea agenţiilor de turism, echipele de control ale ANT au verificat anul acesta circa 4% din totalul agenţiilor de turism existente pe piaţă. Astfel, inspectorii ANT au verificat funcţionarea unui număr de 148 agenţii de turism, din totalul de 3.480 existente. Potrivit răspunsului primit de la ANT, în urma controalelor efectuate au fost sancţionate cu amendă contravenţională un număr de 19 agenţii, au fost retrase 31 de licenţe de turism şi 28 de agenţii au fost sancţionate cu avertisment. Una dintre condiţiile impuse de lege prevede ca jumătate din personalul agenţiilor de turism angajat ca agent de turism, să deţină diplomă de calificare în meseria de “agent de turism/ghid”, recunoscută de Autoritatea Naţională pentru Calificări, ANC (fostul CNFPA). „Controalele au vizat în principal legalitatea funcţionarii agenţiilor de turism, respectiv deţinerea poliţei de asigurare, respectarea contractului-cadru încheiat cu turiştii, respectarea obligaţiei de a avea 50% din personalul încadrat ca agent de turism calificat în aceast funcţie, informarea incorectă sau incompletă a turiştilor, funcţionarea şi desfăşurarea de activităţi specifice agenţiilor de turism în alte spaţii decât cele licenţiate, neafişarea licenţei şi brevetului de turism”, potrivit ANT.
Specialiştii în turism spun că această condiţie vine în avantajul potenţialilor clienţi ai agenţiilor de turism.
“E normal ca persoana care lucrează în cadrul unei agenţii de turism să fie calificată. Sunt unele agenţii în care angajaţii sunt cam pe dinafară. Pe salarii mici e normal ca ei să nu fie atenţi, ceea ce este normal. Majoritatea agenţiilor au caţiva angajaţi, însă cerinţa asta cu atestarea salariaţilor e un lucru bun, care vine în sprijinul turistului”, ne-a declarat Traian Bădulescu, consultant în turism. „Buna pregătire profesională a agenţilor de turism este o investiţie în calitate şi nu doar o cheltuială - ea aduce turiştilor reuşita vacanţelor alese, iar agenîiei vânzări repetate ţi clienti multumiti”, ne-a declarat Liviu Moraru, Secretarul general al ANAT.


Scolarizarea costă în jur de 1.000 de lei
Cursul de calificare pentru agent de turism - ghid nu este organizat de Autoritatea Naţională pentru Turism (ANT), ci de instituţii specializate şi acreditate de Autoritatea Naţională de Calificări. Activitatea de agent de turism se desfăşoară în baza diplomei de absolvire a cursului cu dublă calificare. "Diploma de calificare ca agent de turism se obţine ca urmare a absolvirii unui curs de numai 1.080 de ore într-un centru de formare. Dacă ai deja experienţă într-o agenţie de turism, poţi obţine diploma de calificare doar printr-un examen într-unul dintre centrele de evaluare existente”, ne-a declarat Liviu Moraru, Secretarul general al ANAT,
Pe piaţă sunt în jur de 18 agenţii şI centre care organizează cursuri de calificare ca agent de turism ghid, iar preţurile variază de la 600- 1200 de lei, în funcţie de numărul de ore. „Centrul de formare şi evaluare al ANAT oferă cursuri de perfecţionare, urmărind astfel evolutia acestei meserii, odata cu multiplicarea destinatiilor turistice, dezvoltarea sistemelor online si segmentarea publicului. Pregătirea profesională a agenţilor de turism este o condiţie de bază pentru calitatea serviciilor de consiliere turistică”, ne-a declarat Liviu Moraru.
Calificarea ca agent de tursim a jumătate din salariaţii unei agenţii urmăreşte o profesionalizare a agenţilor de turism, pentru ca ei vin primii în contact cu publicul. „Reglementarea este binevenita, punerea in aplicare are insa inevitabil limite, iar calitatea pregatirii oricum nu poate fi controlata astfel. Este in primul rand reponsabilitatea managerilor de agentii de turism ca angajatii sa aiba acces la cea mai buna pregatire disponibila. La Centrul de formare si evaluare al ANAT sunt lectori si evaluatori cu experienta, reputati in bransa, cursurile teoretice se desfasoara intensiv in program de zi, locurile de practica sunt in agentii de top, iar asta permite cursantilor motivati sa atinga performanta si sa se integreze mai usor intr-un domeniu foarte competitiv, dar care poate oferi mari satisfactii profesionale". Cursul îşi propune să pregătească din punct de vedere teoretic, dar mai ales practic, viitoarea generaţie de agenţi de turism, capabili să facă faţă noilor provocări cu care se confruntă acest sector. La finalul acestui curs, absolvenţii pot gestiona în mod independent, eficient şi profesionist, activităţile din fişa postului unui agent de turism. Numărul ghizilor de turism atestaţi până în 2012 era de 4.483, iar în august 2014, numărul acestora a crescut cu 400 de ghizi autorizati, potrivit ANT.
 

×
Subiecte în articol: turism agentie de turism personal turism