x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Legea salarizării este gata astăzi

Legea salarizării este gata astăzi

de Dan Radu    |    20 Oct 2015   •   17:59
Legea salarizării este gata astăzi
Sursa foto: Adrian Manolache

Legea salarizării bugetarilor va fi publi¬cată azi pe site-ul Minis¬terului Muncii, urmând să fie prezentată în şedinţa de Guvern, spun sindicaliştii. Aceştia se plâng că angajaţii din Administraţie sunt deza¬vantajaţi.

Legea salarizării buge¬tarilor va fi gata astăzi, urmând să fie publicată pe site-ul Ministerului Muncii, spune preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie, Valer Suciu, care a ţinut permanet legă¬tura cu reprezentanţii Guver¬nului. „Din ce am aflat de la Ministerul Muncii, legea va fi publicată mâine (azi n.r.) pe site, urmând să fie revi¬zuită în şedinţa de Guvern şi apoi să ajungă în Parla¬ment”, a declarat Suciu. Formele intermediare ale legii, revizuite de sindicalist, sunt nesatisfăcătoare, spune Suciu, care consideră că există discriminări serioase între lucrătorii din Adminis¬traţie şi alte ramuri bugetare. „Nu suntem mulţumiţi de ceea ce ni se oferă. Există o discriminare gravă între Administraţie şi alte cate-gorii. Un medic primar este încadrat cu acelaşi salariu ca un primar de municipiu, care are în grijă 200.000 de locuitori”, spune Suciu.
Dezechilibrul măririlor
Liderul confederaţiei sindicale Sed Lex, Vasile Marica, spune că măririle salariale acordate recent de Guvern în Sănătate şi Educaţie au creat un dezechilibru care nu poate fi remediat de Legea salarizării. „Legea va crea degringo¬ladă. Odată cu nebunia creşterilor salariale din Sănătate şi Educaţie, s-a creat un dezechilibru între grile. Un bugetar dintr-un domeniu trebuie asociat pe aceeaşi grilă cu un bugetar din altă categorie. Dacă Guvernul a mărit salariile în Sănătate, dar nu şi în Administraţie, cum facem echivalarea? Dau un exemplu aleatoriu, un medic primar va fi asociat cu un colonel? Se va crea haos”, a declarat Vasile Marica. Acesta a adăugat că în lipsa unei ordonanţe care să echilibreze creşterile salariale între toate catego¬riile bugetare, înainte de intrarea în vigoare a Legii salarizării, se creează premisele discriminării. „Până la 1 noiembrie ar trebui realizată o creştere de minimum 18,5-20% în Administraţie pentru ca grilele să se echilibreze”, spune Marica.
Grevă generală în Administraţie
Valer Suciu spune, la rândul său, că dacă lucrătorii din Administraţie nu vor primi măriri salariale la fel ca profesorii şi medicii, vor face tot ce le stă în putinţă pentru a bloca legea. „Vrem aceeaşi mărire de care au beneficiat medicii şi profesorii sau vom face tot ce ne stă în putinţă pentru a bloca legea. Noi suntem în conflict de muncă cu Ministerul de anul trecut şi, dacă nu se elimină această discriminare până la sfâr¬şitul anului, vom declanşa greva generală”, a declarat Valer Suciu.

32.000 de funcţionari din Administraţia publică locală au intrat în grevă generală de o zi, anul acesta, nemulţumiţi de faptul că Guvernul nu şi-a respectat promisiunile electorale. Aceştia cereau la vremea respectivă cel puţin 10% mărire de salariu şi bonuri de masă.

Un protest al medicilor iniţiat pe Face¬book a dus la acordarea unei măriri salariale de 25%, prin OUG. A urmat protestul profesorilor, care au obţinut în acelaşi mod o mărire de 15%.
Le-am comunicat celor de la Ministerul Muncii cere¬rile noastre, le-am vorbit de aspecte tehnice, le-am desenat scheme pe tablă... Creşterile salariale recente fac ca grilele să se încalece, s-a creat un dezechilibru major.
Vasile Marica,
lider Sed Lex
 

×