x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Marius Budăi anunță alte măsuri de protecție socială pentru pensionari

Marius Budăi anunță alte măsuri de protecție socială pentru pensionari

20 Iul 2022   •   10:34
Marius Budăi anunță alte măsuri de protecție socială pentru pensionari
Sursa foto: Captura Antena 3

Ministrul Muncii, Marius Budăi, spune că vor exista și alte măsuri de sprijin pentru pensionari și persoanele aflate în dificultate, pe lângă acordarea de vouchere sociale.

"Aceasta nu este singura măsură din acest an. Vă aduc aminte că am început anul 2022 cu un pachet de măsuri, un pachet social pe care l-am discutat şi l-am negociat la formarea coaliţiei, cu o majorare de pensie minimă cu 25%, cu o majorare de 10% a pensiilor. Nu le enumăr, că nu facem un titlu de glorie cu asta, dar trebuie să stabilim adevărul.

După care avem această măsură de vouchere de 50 de euro în iunie, august, octombrie şi decembrie. Ajungem la sfârşitul acestei săptămâni la 2,1 milioane de carduri distribuite. Săptămânal, Poşta Română ne trimite în fiecare luni un tabel cu confirmarea de primire a cardurilor, astfel încât în următoarea săptămână să şi alimentăm cardurile. Suntem în dinamică. 

A mai existat şi măsura care s-a încheiat vineri, pe 15 iulie, cu acei 700 de lei pentru seniorii României care încasează pensia până la 2.000 de lei.

Iată că nu este o singură măsură", a explicat demnitarul la antena3. 

×
Subiecte în articol: Marius Budăi vouchere sociale