Organizaţiile reprezentative ale pensionarilor au semnat astăzi "Memorandumul pentru punctul legal de pensie". Obiectivul acestui demers este de a impune respectarea obligaţiilor legale prevăzute în Legea 19/2000. Pensionarii cer stabilirea valorii punctului de pensie la cel puţin 45% din salariul mediu brut pe economie. Senatorul de Bucureşti Dan Voiculescu va depune un amendament la Legea unitară a pensiilor pentru a le susţine cauza.
Documentul a fost semnat astăzi la Senat de organizaţiile reprezentive ale pensionarilor, membre ale CNPV, respectiv Uniunea Generală a Pensionarilor din România, Federaţia Naţională a Sindicatelor Pensionarilor din România, Federaţia "Unirea" a Pensionarilor din România, Federaţia Naţională "Omenia" a C.A.R.P. din România împreună cu organisme asociative ale seniorilor din România, respectiv Federaţia Asociaţiilor de Pensionari din Sistemul Public.
În contextul dezbaterilor la Legea Pensiilor, pensionarii din România îşi propun să-şi concentreze eforturile de negociere şi protest în jurul acestui obiectiv fundamental, punctul de pensie de minimum 45%, aşa cum este prevăzut prin lege. "Nu politizăm. Doar ne organizăm pentru a nu mai lăsa pensionarii descoperiţi în faţa abuzurilor statului. Prin Memorandumul de astăzi eu mă angajez să depun un amendament la Legea unitară a pensiilor, astfel încât punctul de pensie să ajungă în sfârşit la cel puţin 45% din salariul mediu brut, aşa cum este legal şi moral. Dar o astfel de măsură presupune un consens al clasei politice. Este nevoie de consultări cu liderii tuturor grupurilor parlamentare şi cu preşedinţii de partid, de discuţii cu primul-ministru şi cu ministrul de Finanţe, de identificarea responsabilă de resurse pentru finanţarea măsurii. Voi încerca chiar eu să indic o serie de resurse în acest sens", a declarat senatorul de Bucureşti Dan Voiculescu.
Citește pe Antena3.ro