x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Vești BUNE pentru angajați. Când va fi următoarea minivacanță de patru zile

Vești BUNE pentru angajați. Când va fi următoarea minivacanță de patru zile

de Redacția Jurnalul    |    07 Mar 2023   •   10:45
Vești BUNE pentru angajați. Când va fi următoarea minivacanță de patru zile
Sursa foto: Vargyasi Levente/vargyasi@gmail.

Românii vor avea parte de o minivacanță luna viitoare, când vor fi patru zile libere cu ocazia Sărbătorilor Pascale.

Sărbătorile legale din România sunt declarate zile nelucrătoare prin lege, altele decât cele de weekend. Astfel că vor lucra doar angajații din unitățile sanitare și cele de alimentație publică, precum și cei din instituțiile care trebuie să asigure permanența. 

Minivacanța va fi în perioada 14 -17 aprilie 2023, respectiv din Vinerea Mare și până în a doua zi de Paște, inclusiv. 

În zilele libere, salariații care lucrează trebuie plătiți dublu, potrivit normelor legale, sau au dreptul la timp liber în următoarele 30 de zile. 

 

 

×
Subiecte în articol: minivacanta paste zile libere