x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Schimbări majore în asigurările de sănătate. Circa 650.000 de români vor trebui să-și plătească singure serviciile medicale

Schimbări majore în asigurările de sănătate. Circa 650.000 de români vor trebui să-și plătească singure serviciile medicale

de Redacția Jurnalul    |    02 Sep 2025   •   16:30
Schimbări majore în asigurările de sănătate. Circa 650.000 de români vor trebui să-și plătească singure serviciile medicale

Aproape 650.000 de români care erau coasigurați în sistemul public de sănătate au pierdut accesul la serviciile medicale decontate, de la 1 septembrie 2025.

Aceștia vor trebui să plătească o contribuție anuală de 2.430 de lei pentru a beneficia de tratamente și consultații decontate de stat. Plata poate fi făcută integral sau în două tranșe.

Cine trebuie să plătească contribuția la sănătate

Persoanele care erau anterior coasigurate – adică beneficiau de pachetul de servicii medicale pe asigurarea unei alte persoane, de exemplu soțul – trebuie acum să depună declarația unică la ANAF și să achite contribuția de sănătate în mod individual.

Plata se face în două tranșe: prima, de 600 lei, până la sfârșitul acestui an, iar restul de 1.830 lei până pe 25 mai 2026, suma totală ajungând  la 2.430 de lei anual.

Georgeta Croitoru, în vârstă de 62 de ani, pensionată pe caz de boală, era tratată până acum pe asigurarea soțului.  „Sunt foarte mulţi bani. O să o completez, că n-am ce să fa,c că trebuie să ajung la doctor. Să vedem de unde facem rost măcar de o parte din bani

Povestea ei reflectă situația altor peste 600.000 de români care au rămas fără acces la servicii medicale decontate.

Servicii medicale pentru neasigurați

Medicul radiolog Cosmin Alexandrescu explică că în cazurile medicale acute, care pun viața în pericol, persoanele neasigurate vor primi asistență de urgență. Altfel, vor beneficia doar de un minim de servicii medicale, ca oricărei alte persoane fără asigurare.

Asigurații individuali din Hunedoara

În județul Hunedoara, aproape 900 de persoane s-au înregistrat deja ca plătitori individuali, iar numărul lor crește în fiecare zi. Mulți vin la ghișee pentru a-și recăpăta statutul de asigurat.

Rozalina Lapadatu, președintele Asociației Pacienților cu Afecțiuni Autoimune, consideră că „este o schimbare de paradigmă, iar oamenii vor trebui să se adapteze noului model. Măsurile luate nu sunt suficiente pentru a salva bugetul sănătății, având în vedere că doar 5-6 milioane, din cei aproximativ 19 milioane de locuitori, plătesc asigurări, dar beneficiază aproape 17 milioane de persoane”, potrivit observatornews.ro.

Cine rămâne asigurat fără să plătească contribuția

De la 1 septembrie 2025, mai multe categorii rămân asigurate în sistemul public fără să plătească contribuția la sănătate (CASS). 

Este vorba despre copii, studenți și tinerii sub 26 de ani, femeile însărcinate, pensionarii cu venituri mici, persoanele cu handicap și bolnavii cu afecțiuni oncologice.

De asemenea, fac parte din această listă și persoanele incluse în programele naționale de sănătate, voluntarii serviciilor de urgență, donatorii de celule stem și victimele traficului de persoane.

„Deși noile reguli schimbă modul de accesare a serviciilor, măsurile încearcă să protejeze categoriile vulnerabile”, spune Horațiu Moldovan, președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS),

 

×
Subiecte în articol: asigurari sanatate coasigurat