Barometrul mondial al prețurilor la alimente a atins un nou record, atingând cel mai înalt nivel din iulie 2011, se arată în raportul publicat joi de Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO).
În luna octombrie, Indicele FAO al prețurilor la alimente, care reflectă modificările lunare ale prețurilor internaționale ale unui coș de produse alimentare, a fost în medie de 133,2 puncte, fiind în creștere cu 3%, adică cu 3,9 puncte față de septembrie și în creștere pentru a treia lună consecutivă.
Indicele FAO al prețurilor la cereale a crescut cu 3,2% față de luna precedentă. Prețurile mondiale la grâu s-au majorat cu 5% cauzate de înăsprirea disponibilităților globale cauzate de recoltele reduse în țările mari exportatoare, precum Canada, Federația Rusă și Statele Unite ale Americii. Prețurile internaționale ale tuturor celorlalte cereale importante au înregistrat o majorare lunară consecutivă.
Indicele FAO al prețurilor la uleiurile vegetale a crescut cu 9,6% în octombrie, atingând cele mai mari cote de până acum. Creșterea a fost determinată de cotațiile mai ferme ale uleiurilor de palmier, soia, floarea soarelui și rapiță. Prețurile uleiului de palmier au crescut pentru a patra lună consecutiv, în mare parte, din cauza preocupărilor continue în privința producției reduse din Malaezia, determinată de deficitul forței de muncă a migranților.
Indicele FAO al prețurilor produselor lactate a crescut cu 2,6 puncte față de septembrie, fiind influențat de cererea globală de import, în general, mai pronunțată pentru unt, lapte praf degresat și lapte praf integral, pe fondul eforturilor cumpărătorilor de a-și securiza proviziile și a-și asigura stocurile. În schimb, prețurile la brânzeturi au rămas, în mare parte, stabile, întrucât livrările din principalele țări producătoare au fost suficiente pentru a satisface cererea globală de import.
Indicele FAO al prețurilor la carne s-a redus cu 0,7% față de valoarea sa din septembrie, continuându-și scăderea deja a treia lună la rând. Cotațiile internaționale pentru carnea de porc și bovină au scăzut o dată cu reducerea achizițiilor de către China a cărnii de porc și a unei scăderi accentuate a cotațiilor pentru livrările din Brazilia pentru carnea de vită. În schimb, prețurile cărnii de pasăre și ovine au crescut, stimulate de cererea globală ridicată și de perspectivele diminuate a unei producții mai mari.
Indicele FAO al prețurilor la zahăr a scăzut cu 1,8% față de septembrie, înregistrând prima scădere după o augmentare consecutivă de șase luni. Micșorarea a fost, în principal, rezultatul unei cereri globale de import limitate și a perspectivelor unor provizii mari, destinate exportului, din India și Thailanda, precum și o depreciere a realului brazilian față de dolarul american.
În ciuda unei producții mondiale record de cereale așteptate în 2021, stocurile globale de cereale se îndreaptă spre o scădere în 2021-2022, potrivit noilor previziuni din Rezumatul FAO privind Cererea și Oferta de cereale, care a fost, de asemenea, publicat astăzi.
Prognoza pentru producția mondială de cereale în 2021 este 2 793 de milioane de tone, în scădere cu 6,7 milioane de tone față de raportul anterior din octombrie, în mare parte din cauza reducerii estimărilor producției de grâu în Republica Islamică Iran, Turcia și SUA. În schimb, producția globală de cereale grosiere se preconizează să crească. Revizuirea ascendentă a recoltei de porumb a fost determinată de randamentele mai bune decât cele așteptate anterior în Brazilia și India și de perspectivele îmbunătățite de roadă în mai multe țări din Africa de Vest. Comparativ cu anul trecut, se așteaptă ca producția mondială de cereale să crească și să atingă un nou record.
Utilizarea totală a cerealelor la nivel mondial în 2021 - 2022, este estimată la 2 812 milioane de tone și se îndreaptă spre o creștere de 1,7% față de nivelul estimat pentru 2020 - 2021. Creșterea e determinată de o sporire anticipată a consumului global de produse derivate din grâu, care se mărește în tandem cu populația mondială, în timp ce la creșterea anuală preconizată va contribui și folosirea unor cantități mai mari de porumb pentru hrana animalelor, dar și în scop industrial.
Previziunile arată că, până la sfârșitul sezonului în 2022, stocurile mondiale de cereale vor scădea cu 0,8% față de nivelul de la deschidere, la 819 milioane de tone. În consecință, în 2021 - 2022, se estimează ca raportul global dintre stocurile de cereale și consumul acestora la nivel mondial să scadă ușor, de la 29,4% în 2020 - 2021 la 28,5% în 2021- 2022, dar indicând, totuși, un nivel general confortabil.
În urma unei revizuiri în creștere în această lună a comerțului global cu grâu și orez mai puternic decât se anticipa anterior, se așteaptă extinderea comerțului mondial cu cereale și atingerea unui nou record în 2021 - 2022, la 478 milioane de tone, în creștere cu 0,3% față de nivelul din 2020 - 2021.