Şi munciţi, şi cu banii luaţi

Din grevă-n grevă, prin luptă sindicală, americanii şi-au câştigat, la 1 mai 1866, duminicile libere şi programul de lucru de opt ore pe zi. De frică, românii şi-au pierdut toate drepturile astăzi, rămânând în plină criză şi abuzaţi, şi cu banii luaţi.

Programul angajaţilor din România se prelungeşte după bunul plac al patronilor, de când aceştia din urmă au la-ndemână pretextul crizei mondiale. Dintre toţi cei abuzaţi, cei peste 700.000 de angajaţi din comerţ simt cel mai rău pe propria piele orele suplimentare. "

Ne-au spus că de acum vom lucra şi duminica, până seara târziu, că nu mai avem nici o zi liberă pe săp­tă­mână şi nu primim nimic la salariu pentru orele suplimentare", se plânge o an­gajată a unui lanţ de supermarketuri din Bucureşti. Oamenii se tem să vorbească despre problemele lor, ştiind că vor ră­mâne fără locuri de muncă dacă se plâng în faţa presei sau dacă-şi reclamă patro­nii. Salariile le-au scăzut, bonuri de masă nu mai primesc, programul zilnic s-a prelungit, iar duminica se lucrează.

"În toată Europa este o mişcare foarte amplă, care susţine duminica liberă în comerţ. Pe lângă duminici, oamenii din comerţ au cel puţin 12 zile de sărbătoare respectate. În România sunt doar trei: 1 ianuarie, prima zi de Paşte şi prima zi de Crăciun. Multe companii nici măcar nu acordă sporuri pentru zilele de sărbătoare în care se lucrează. În celelalte ţări, sindicatele sunt mult mai atent ascultate de politicieni", spune Vasile Gogescu, preş­e­dintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Comerţ (FSLC), afiliată la CNSLR Frăţia.


CIOCU' MIC ŞI JOC DE GLEZNE
Nu este doar problema angajaţilor din comerţ, ci a tuturor, cu foarte mici excepţii. "Acolo unde există contracte colective de muncă semnate la nivel de ramură nu sunt abuzuri grave. Problema mare este acolo unde nu există contracte. Sunt angajatori cu peste 200 de salariaţi care nu şi-au respectat obligativitatea negocierii contractului colectiv de muncă la nivel de ramură şi este greu să intervenim noi în caz de abuz. Asta trebuie să facă Inspecţia Muncii", explică Sabin Rusu, secretar general al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Industria Alimentară (FSIA) şi membru în Comitetul Economic şi Social European (CESE).


SCLAVI PE PLANTAŢIE
Deşi sindicaliştii acuză Inspecţia Muncii de lipsă de implicare şi, mai grav, de faptul că mulţi se duc în control doar ca să plece cu sacoşa plină, fără să le pese de angajaţii daţi afară, inspectorii spun că sunt puţine cazuri în care pot să intervină şi că nu pot opri abuzurile. "Petiţiile din partea angajaţilor sunt din ce în ce mai multe în ultimul timp. Am primit 1.038 de petiţii la sediul central în primele trei luni ale anului 2009, în condiţiile în care anul trecut, în aceeaşi perioadă, aveam numai 763, iar în 2008 au fost în total 2.867 de petiţii.

Din păcate, noi suntem prinşi într-un cerc vicios, deoarece oamenilor le este frică să recunoască în faţa noastră abuzurile angajatorilor, situaţie valabilă în toate domeniile de activitate, nu doar în comerţ. De obicei, angajaţii dau în judecată patronii doar după ce sunt daţi afară. Cu toate acestea, anul trecut am reuşit să depistăm şi am amendat 387 de angajatori pentru nerespectarea prevederilor legale privind timpul de lucru cu suma totală de 629.000 de lei, iar în 2009, în primele trei luni, am avut 95 de angajatori amendaţi cu 146.500 de lei", declară Valentina Conţescu, inspector general de stat adjunct din cadrul Inspecţiei Muncii. Angajaţii români nu-şi cunosc drepturile, nu ştiu că se pot opune abuzurilor şi nici în ce fel ar putea să o facă. Mai mult, la noi nici nu există o tradiţie capitalistă, în care lupta sindicală să fi schimbat ceva.
AI CE NEGOCIEZI, NU CE MERIŢI
 "Stăm în picioare de la 7 dimineaţa până la miezul nopţii, când se închide magazinul. Cei de la supermarketuri măcar lucrează în ture, dar la noi nu se poate", ne-a mărturisit o altă angajată a unui magazin din Bucureşti. Femeia vinde mezeluri, însă trebuie să preia şi marfa, să dea şi cu mopul, să care şi lăzi, iar jumătate din leafă îi este plătită "la negru", pentru că patronii nu vor să declare salarii mai mari de 600 de lei brut.

Teoretic, legislaţia este în favoarea angajaţilor. Aceştia pot da patronii în judecată, îi pot reclama la Inspecţia Muncii şi pot aduce probe care să le susţină plângerile în caz de abuz. Tot teoretic, urmează să-şi recupereze banii, dar nimeni nu garantează că a doua zi nu sunt daţi afară, deşi legea nu permite desfacerea contractului de muncă, pe motiv că angajaţii şi-au reclamat patronii. Practic, angajatorul poate invoca orice motiv pentru desfacerea contractului de muncă, iar de cele mai multe ori aşa şi face. Doar cei care şi-au negociat drepturile în contractele semnate cu angajatorii sunt oarecum protejaţi în faţa abuzurilor, însă puţini lucrători din România au curajul să negocieze, mai ales de la declanşarea crizei economice.


FĂRĂ SPRIJIN SINDICAL
Sunt peste 700.000 de lucrători în comerţ în România, însă numai 10.000 sunt membri ai FSLC. Din punctul de vedere al preşedintelui federaţiei, lucrurile s-ar putea rezolva mai uşor pentru cei care lucrează în lanţurile de supermarketuri, unde au existat negocieri şi se întrevede o soluţionare a problemelor angajaţilor. Dar numai 50.000 de oameni lucrează în aceste structuri, peste 650.000 de angajaţi rămânând în conti­nuare nereprezentaţi în faţa abuzurilor angajatorilor. "Muncesc oamenii ca nişte maşini, iar când nu mai pot sunt daţi afară abuziv.

 În comerţ nici măcar nu au scăzut vânzările drastic, dar pe acest fond al căderii plafoanelor pe care şi le-au propus, patronii iau măsuri în aşa fel, încât pierderile din profit să fie recuperate de la forţa de muncă", mai spune Vasile Gogescu. Pe de altă parte, Marius Petcu, preşedintele CNSLR Frăţia, ne-a declarat că nu s-a pus problema lucrătorilor din comerţ până acum la nivel de confe­de­raţie, deoarece au existat alte priorităţi. Fără sprijinul conducerii confederaţiei, federaţia nu poate face nimic, iar angajaţii n-au decât să suporte în continuare abuzurile sau să se revolte singuri, cu riscul de a rămâne fără locuri de muncă.