x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii UPDATE Nicolae Ciucă anunță majorarea salariilor bugetarilor. Marius Budăi precizează suma care va fi acordată

UPDATE Nicolae Ciucă anunță majorarea salariilor bugetarilor. Marius Budăi precizează suma care va fi acordată

26 Aug 2022   •   12:30
UPDATE Nicolae Ciucă anunță majorarea salariilor bugetarilor. Marius Budăi precizează suma care va fi acordată

Guvernul majorează, în ședința de vineri, salariile bugetarilor, a anunțat premierul Nicolae Ciucă. Concret, este vorba despre acordarea unei pătrimi din diferența existentă în plată și nivelul salarial la care ar fi trebuit să fi ajuns în 2022.

Ministrul Muncii, Mariu Budăi, precizează că circa un milion de bugetari primesc în medie cu 150 de lei mai mult la salariu pentru fiecare angajat, de la 1 augsut 2022.  Totodată, impactul bugetar este de 2,1 miliarde de lei.

Nu sunt incluși angajații din sistemul medical, precum și alte categorii din ministere, care au ajuns deja la nivelul salarial prevăzut pentru 2022.

„Impactul bugetar este undeva la 2,1 miliarde, dar intră în cheltuielile bugetare deja aprobate”, a spus demnitarul.  

ȘTIRE INIȚIALĂ  „Astăzi (vineri - n.r.) vom aproba creșterea salariilor în sistemul public. Este o creștere în concordanță cu disponibilitatea bugetară și, desigur, în conformitate cu discuțiile avute cu partenerii sociali”, spune premierul Nicolae Ciucă.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a explicat că este vorba de acordarea unei pătrimi din diferența existentă în plată și nivelul salarial la care ar fi trebuit să fi ajuns, conform Legii 153/2022.

×
Subiecte în articol: nicolae ciuca salarii bugetari