x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Cât vor câștiga pensionarii care au muncit peste 40 de ani, de la 1 septembrie 2024

Cât vor câștiga pensionarii care au muncit peste 40 de ani, de la 1 septembrie 2024

19 Iul 2024   •   10:45
Cât vor câștiga pensionarii care au muncit peste 40 de ani, de la 1 septembrie 2024
Sursa foto: dobok/Getty Images/iStockphoto

Pensionarii care au vechime mare în muncă vor primi mai mulți bani de la 1 septembrie 2024, spune Daniel Baciu, șeful CNPP.

Potrivit acestuia, ”acei pensionari cu venituri mici, cu pensii mici, dar cu contributivitate mare, de peste 40 de ani”, vor avea cele mai mari creșteri. 

”Unde avem contributivitate mare, stagiu de cotizare de peste 40 de ani, și faptul că a contribuit în sistem pe salariul minim pe economie, acolo creșterile vor fi substanțiale.

Vor fi chiar de 100%, pentru că avem acest bonus, punctele de stabilitate, pentru că aceasta este practic principala noutate din legea pensiilor.

Cu aceste puncte de stabilitate încercăm să prelungim viața activă a fiecărui pensionar, asigurând, totodată, și sustenabilitatea sistemului de pensii. Pentru că cei care rămân în activitate vor avea pensii considerabil mai mari decât cei care optează să iasă la pensie la vârsta standard prevăzută de lege. 

Aceste puncte de stabilitate se acordă oamenilor care contribuie. Practic am încercat să întărim acest principiu al contributivității, care este cel mai important principiu din noua lege a pensiilor”, a explicat Daniel Baciu la Digi24

După recalculare, indiferent de cuantumul pensiei rezultat, niciun venit nu va scădea.

”Noi respectăm legea, vorbim de Legea 360. Dacă prin noua formulă de calcul există un cuantum al pensiei mai mic decât cel aflat în plată în prezent, lucrurile sunt foarte clare, pensionarul rămâne cu pensia cea mai avantajoasă în plată”, a spus Daniel Baciu.

 

×