Ioana Vîntu şi fratele său i-au predat în mod oficial ştafeta Realitatea TV omului de afaceri Elan Schwartzenberg în cadrul unei conferinţe de presă.
"Eu şi fratele meu am vândut toate acţiunile pe care le deţineam în Realitatea Media. Noul proprietar este Elan Schwartzenberg, iar din acest moment tatăl meu, Sorin Ovidiu Vîntu, nu mai este asociat în nici un fel în această afacere. SOV a creat o afacere solidă, care i-a adus însă numai probleme. A plătit un preţ prea mare", a declarat Ioana Vîntu.
Elan Schwartzenberg a confirmat că a cumpărat 90% din pachetul majoritar al Realitatea TV, preţul tranzacţiei fiind confidenţial, adăugând însă că SOV şi-a recuperat investiţia.
Noul patron al Realitatea TV a spus că Sebastian Ghiţă va rămâne managerul Realitatea TV, manager pe care nu a avut încă ocazia să-l cunoască personal, chiar dacă la conferinţa de presă i-a mulţumit, numindu-l amical domnul Sebi Ghiţă. Contractul cu Asesoft va rămâne în vigoare în forma în care s-a încheiat atât timp cât Sebastian Ghiţă va obţine profit şi îşi va respecta angajamentele, după cum a precizat Schwartzenberg.
Neschimbat va rămâne şi Consiliul de Administraţie Realitatea TV, omul de afaceri subliniind că are nevoie de timp pentru a analiza situaţia postului de televiziune înainte de a vedea dacă se impune vreo schimbare. În cazul în care va fi nevoie de ajutorul său financiar, acesta a anunţat că are acces la fonduri şi investiţii de până la 100 de milioane de euro pentru a asigura funcţionarea Realitatea TV.
De asemenea, el a mai declarat că de regulă nu se ocupă personal de afacerile lui şi că nu se pricepe la mass-media, precizând că nu se va implica în munca redacţiei Realitatea TV dacă prezenţa sa nu va fi absolut necesară. Elan Schwartzenberg a asigurat că prin preluarea Realitatea TV nu doreşte să răstignească sau să proslăvească pe nimeni şi că nu ştie în ce constă surpriza pe care SOV i-a promis-o lui Traian Băsescu: "Această televiziune i-a costat pe unii sănătatea, pe unii libertatea, pe unii sânge. Îmi doresc să văd normalitate".
Boss-ul Realitatea TV şi-a exprimat din nou dorinţa de a apărea la Realitatea TV (n.r.: luni seară, 2 mai) pentru a răspunde oricăror întrebări puse de jurnaliştii proeminenţi ai postului, autoinvitaţie la care postul a reacţionat prin gura crainicului cu un evaziv "subiectul va fi abordat zilele viitoare".
Contactat telefonic, Sebastian Ghiţă a fost extrem de rezervat în legătură cu declaraţiile lui Schwartzenberg: "Am promis colegilor de la Realitatea că nu voi comenta în nici un fel".