x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Rebranding prin workshopuri pentru angajați

Rebranding prin workshopuri pentru angajați

de Diana Scarlat    |    01 Oct 2019   •   12:07
Rebranding prin workshopuri pentru angajați

Un concept vechi se poate adapta exigențelor din noua perioadă pe care o traversează piața HORECA, dacă angajații sunt trimiși la cursuri. Casa Capșa, în perioada interbelică, a devenit faimoasă în întreaga lume, după ce și-a „școlit” bucătarii și ospătarii în cele mai importante capitale europene, iar rețeta succesului se aplică în orice astfel de afacere, pentru că omul sfințește locul. Dar nu întotdeauna există posibilitatea de a finanța astfel de stagii de specializare. Soluția cea mai bună, pentru a avea angajații pregătiți pentru un nou concept este workshopul, care face transferul de know-how în timp foarte scurt.

 

Cel mai bun exemplu de rebranding în timp record, cu ajutorul unui workshop pentru angajați, este hotelul Ceres, din stațiunea balneo-climaterică Pucioasa. Chiar dacă mulți dintre angajați se apropie de vârsta pensionării și au făcut lucrurile doar într-un singur fel, o viață întreagă, și chiar dacă hotelul este ocupat 100% cu bilete de tratament de la Casa de Pensii, într-o săptămână petrecută cu un masterchef, toată echipa se poate schimba, iar odată cu ea, se schimbă și caracteristicile brandului. „Acționarul unic, la noi, este Casa Națională de Pensii, iar specificul hotelului a fost, de la început, adresat pensionarilor care vor să vină la tratament. Astfel, fiind și o zonă mai puțin frecventată de alte categorii de turiști, până anul trecut nu s-au schimbat lucrurile față de perioada de început a hotelului. Când am venit la conducerea acestei unități, am început să caut soluții pentru adaptarea ofertei noastre la ceea ce se cere acum pe piață, iar una dintre oportunitățile pe care le avem este să ne lansăm pe piața organizării de evenimente, mai ales în perioadele când nu avem grad mare de ocupare. Pentru a face acest lucru, am găsit o soluție mult mai eficientă decât angajarea unui număr mare de persoane deja instruite sau chiar decât trimiterea angajaților la cursuri. Am adus un masterchef celebru, care a făcut aici workshopuri, timp de o săptămână, astfel încât toți angajații au înțeles ce trebuie să facă, pentru a fi competitivi în noile condițiii ale pieței”, explică Cerasela Rosoiu, directoarea hotelului Ceres. 

 

Motivarea echipei, prin rezultate

Workshopul cu masterchef Moami (Moumen Al Hamoui) a însemnat și un rebranding al echipei, o ieșire din starea în care oamenii erau de foarte mulți ani, fără să fi făcut vreo schimbare. O astfel de situație, de obicei, duce la stagnarea sau chiar la regresul oricărei afaceri, dacă angajații ajung la plafonare. O nouă experiență, mai ales atunci când aduce un nou concept și o schimbare de viziune, revigorează întreaga echipă și motivează toții angajații, pentru că au ceva nou, o provocare. După ce au învățat câteva tructuri despre meniurile actuale pentru diverse tipuri de evenimente, plating și metode de servire în pas cu moda, angajații au făcut singuri pasul către noul concept pe care și-l dorește unitatea de cazare. Au început chiar să se întreacă în idei inovatoare și să se documenteze aproape zilnic, astfel încât să țină pasul cu noutățile. Vechiul hotel pentru tratamentul pensionarilor a reușit astfel să devină atractiv pentru cei care caută un loc pentru evenimente private sau de business, de la nunți și botezuri până la petreceri de companie sau conferințe. „Am început să căutăm, împreună, pe internet, noutăți din piață, oamenii sunt foarte mândri de ceea ce reușesc să facă aici, deși unii dintre ei lucrează de peste 30 de ani. Încercăm să aducem și un chef cu renume, dar până atunci ne descurcăm în echipă, mai ales după experiența cu workshopurile”, mai spune directoarea hotelului. 

 

Întâlnirea cu expertul, mai importantă decât diploma

Workshopul este metoda ideală de a oferi echipei de angajați posibilitatea să învețe lucruri noi sau chiar să se specializeze în cel mai scurt timp. Atunci când workshopul este susținut de un expert într-un anumit domeniu, transferul de know-how către cei care beneficiază de acest scurt stagiu de pregătire este mai important decât o diplomă la un curs acreditat. “Pe lângă componenta de transfer de informaţii, workshopurile oferă celor aflaţi la începutul carierei şi o importantă componentă motivaţională: aceştia primesc o importantă doză de energie, încurajare şi dorinţa de a fi la nivelul speakerilor, într-un timp cât mai scurt. Participanţii mai experimentaţi caută, într-o mare măsură, şi componenta de networking şi idei pentru colaborări viitoare. Mie, personal, mi-au folosit toate participările la workshopuri, în perioada când lucram la o companie multinaţională. Firmele româneşti nu ar trebui să ignore nevoia investiţiei în această formă de transfer de cunoaştere”, explică dr. Florin Nerchita, prodecanul Facultății de Sociologie şi Comunicare a Universităţii Transilvania din Braşov.

×
Subiecte în articol: workshop angajati