x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri S-a scurtat lista neagră a paradisurilor fiscale. Jurisdictiile eliminate

S-a scurtat lista neagră a paradisurilor fiscale. Jurisdictiile eliminate

16 Ian 2018   •   09:41
S-a scurtat lista neagră a paradisurilor fiscale. Jurisdictiile eliminate

Oficialii Uniunii Europene au propus luni scoaterea a opt jurisdicţii de pe lista neagră a paradisurilor fiscale, în ceea ce ar putea fi considerată o lovitură contra campaniei blocului comunitar îndreptată împotriva evaziunii fiscale.

 

În 5 decembrie, miniştrii de Finanţe din statele membre ale Uniunii Europene adoptaseră lista neagră a paradisurilor fiscale, care cuprindea 17 jurisdicţii din afara UE (Samoa Americană, Bahrain, Barbados, Grenada, Guam, Coreea de Sud, Macao, Insulele Marshall, Mongolia, Namibia, Palau, Panama, Saint Lucia, Samoa, Trinidad şi Tobago, Tunisia şi Emiratele Arabe Unite) care nu cooperează în probleme legate de fiscalitate.

Dar opt dintre cele 17 jurisdicţii care se află în prezent pe listă ar urma să fie scoase rapid, după ce s-au oferit să-şi modifice reglementările fiscale, arată documente ale UE consultate de Reuters. Este vorba de Barbados, Coreea de Sud, Emiratele Arabe Unite (EAU), Grenada, Macao, Mongolia, Panama şi Tunisia.

Propunerea, formulata de asa numitul Grup responsabil cu codul de conduita, ar urma să fie adoptată de miniştrii de Finanţe din statele membre ale UE la reuniunea de săptămâna viitoare de la Bruxelles. In cazul unei decizii favorabile, cele opt jurisdicţii vor fi mutate pe lista gri, care cuprinde statele care s-au angajat să-şi schimbe reglementările privind transparenţa şi cooperarea în domeniul fiscal. În prezent, sunt 47 de jurisdicţii pe lista gri.

Ţările de pe lista neagră pot pierde accesul la fondurile europene. Listele erau aşteptate cu nerăbdare după recentele scandaluri care au scos la iveală numeroase sisteme de evaziune fiscală, de la 'LuxLeaks' la finele lui 2014, 'Panama Papers' în luna aprilie 2016 şi 'Paradise Papers' în luna noiembrie 2017.

În cazul statelor care au decis să respecte solicitările UE, ţările dezvoltate au la dispoziţie perioada de până la finele lui 2018 pentru a adopta reformele cerute, iar ţările în curs de dezvoltare pot face acelaşi lucru până la finele lui 2019. În ceea ce priveşte eventualele paradisuri fiscale din Caraibe, devastate de uraganele din luna septembrie, ele vor beneficia de un răgaz suplimentar, până în primăvara lui 2018, pentru a furniza informaţii.

În acest moment, fiecare ţară membră UE are propria sa listă a jurisdicţiilor pe care le consideră mai puţin cooperante în materie de fiscalitate. Criteriile pentru definirea unui paradis fiscal variază foarte mult în rândul statelor membre UE. O eventuală listă neagră a UE ar avea o greutate mai mare, iar jurisdicţiile incluse pe această listă ar pute fi supuse unor sancţiuni dacă nu cooperează. AGERPRES

×