Gazeta Sporturilor isi onoreaza statutul de unul dintre cele mai vechi ziare de sport din Europa, mai vechi decat Marca si As, de pilda, si tipareste azi o editie voluminoasa atat in romana, cat si in spaniola, limba oficiala a finalei Europa League. Ziarul a trimis corespondenti la Bilbao si la Madrid, iar astazi puteti citi reportajele lor despre orasele si echipele care ne-au devenit gazde.
Andrei Niculescu, jurnalistul Gazetei si corespondentul Marca in Romania, explica tuturor cititorilor la ce fel de joc se pot astepta diseara, iar editorialul lui Ovidiu Ioanitoaia este publicat, de asemenea, in romana si in spaniola. In cele doua zone ale fanilor din Bucuresti, suporterii spanioli vor primi gratuit aceasta editie speciala pe care o puteti gasi la chioscurile de ziare.